29 Decembrie – Aniversări:
1809: Albert Pike, avocat, general, autor american
1843: Carmen Sylva, poetă și regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I al României
1855 – August Kitzberg, scriitor, poet estonian
1873: Ovid Densușianu, poet, lingvist, folclorist și istoric literar
1904 – Kuvempu, scriitor, poet indian
1976: Michal Hvorecký, scriitor și jurnalist slovac
28 Decembrie – Aniversari:
1619: Antoine Furetière, savant și scriitor francez
1805: Eftimie Murgu, filolog și filosof român, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania, deputat în Dieta de la Debrețin
1902: Mortimer Adler, filosof american
1955: Liu Xiaobo, activist pentru drepturile omului din China, critic literar, laureat al Premiului Nobel pentru pace
1955: Magda Cârneci, poetă română
La intrare în Mălini oprim pentru a vorbi cu un consătean care a tras căruţa pe dreapta. Îl întreb dacă poate să îmi vândă lemne de foc. Omul spune că îmi va aduce, dar în august pentru că acum e prins cu treburi. Calul mă prinde in joacă cu gura de tricou. Îl mângâi, el fornăie şi scutură din cap.
Temperaturile ridicate au atins şi zona asta a ţării. Culturile de cartofi nu sunt compromise, dar arată destul de rău la vedere: opărite, veştejite înainte de vreme. Terenurile cu iarbă unde altădată se cosea chiar şi de trei ori pe an sunt parcă arse de rugină, iar oamenii s-au mulţumit doar cu un singur cosit. Anul acesta este unul greu din toate punctele de vedere. Mai opreşte o căruţă din care coboară doi bărbaţi cu soţiile lor şi un copil.
Două maşini parchează în spatele căruţelor şi din ele coboară Corina( o tipă din Fălticeni căreia toată lumea îi spune Zambilica, jurnalistă amatoare la un ziar local) şi patru bărbaţi, doi de culoare. Unul dintre noii sosiţi filmează, iar Corina încearcă să intre într-un dialog cu noi.
-Care este pentru dumneavoastră semnificaţia zilei de astăzi şi ce aşteptări aveţi?
Omul care mi-a promis că îmi va aduce lemne o priveşte pe Corina lung, apoi pe mine.
-Apoi eu am fo’ la Băişăşti si videm di nişti tuburi pentru fântânî că am auzât cî i măi ieftin ca în Mălini. Da’ i păcălealî, tot scump i.
-Ce e scump?
-Tuburili.
Bărbaţii sunt din Anglia. Ghicesc asta după numerele de înmatriculare ale maşinilor şi după felul în care unul dintre ei se adresează Corinei.
-Domnule, eu nu am întrebat de tuburi ci de semnificaţia zilei.
Corina insistă sub privirile amuzate ale celorlalţi consăteni fascinaţi atât de camerele de luat vederi cât şi de culoarea pielii englezilor.
-Da’ matali şini ieşti, întreabă domol omul scărpinându-se pe piept?
-Domnii sunt din UK şi vor să afle cum aţi votat la referendum şi ce aşteptări aveţi.
-U chei?
-Anglia, nene. Oamenii sunt de la televiziune.
-Apoi aşe spuni. Eu am măi fo la teve cân’ am cântat la bucium cu ansamblu nost. Da undi mă dă, pi ci canal?
-Te anunţăm, dar te rog răspunde clar la întrebări.
-D’apoi cum nu. Întreabă.
Englezii vorbesc încet între ei, dar aud cum înjură şi o roagă pe Corina să contiunue.
-Cum aţi votat astăzi şi ce aşteptări aveţi.
-Da’ ci tre sî spun cum am votat. Asta i treaba me. Ci i cân merg la vot în uchei, spun la tăţî cum o votat?
-Este sondaj de opinie, domnule.
-Api fătucî sondaju să faşi acolo uni să voteazî nu la intrari în Mălini. Şi sondaju nu să dă la teve.
Omul cu lemnele nu e un fraier. Ştie ce înseamnă sondaj de opinie şi îşi cunoaşte drepturile. Corina rămâne fără replică. Omul care filmează focusează pe una dintre femei. Corina se îndreaptă spre grupul lor:
-Doamnă cum aţi votat astăzi şi ce aşteptări aveţi?
-Apoi noi nu ştim di aiestea. Io am fost dimineaţî şî gata.
-Bun. Şi cum aţi votat?
-Nu am votat cî la Mălini era referend cu da sau nu. La toamnî i votarea.
Corina mă priveşte urât. Ne ştim de la câteva petreceri unde nu o prea băga nimeni în seamă. De abia rezistă să nu înjure. Britanicii mă arată cu degetul şi o trimit să îşi încerce norocul şi cu mine.
-Vă rog să îmi spuneţi ce aşteptări aveţi de la referendumul de astăzi.
Omul cu camera de vederi îmi face semn că pot vorbi. Consătenii au aprins ţigări şi sunt sigur că abia aşteaptă să mă audă vorbind.
-Acum 2 luni, la ziua Patriciei am aflat că reporterul dumneavoastră are un semn de naştere pe burtă. S-a îmbătat şi s-a dezbracat de haine apoi a făcut baie în cadă împreună cu câinii invitaţilor. Dacă sunteţi atenţi puteţi observa că şi acum miroase după ea a câine ud.
-Ci fimee scârboasă, se miră una dintre consătence. Di asta vine cu bulanili goali în faţa barbaţîlor. Nesâmţâtă. . .
-La miezul nopţii am chemat salvarea pentru că doamna reporter amator a intrat în coma alcoolică, continui eu.
-Alcoolistî, se supără omul cu lemnele. Vai şî amar pi capu’ barbatului i !
-N-are bărbat.
-Nu-i di mirari.
Corina s-a aşezat jos pe şosea şi a început să plângă. Cameramanul a închis aparatul de filmat, dar nu înţelege ce se întâmplă.
– Da di ci faci fimeea asta baii cu cânii, întreabă consăteanul?
-Astea sunt aşteptările ei.
-Aşe. Api sî să ducă în uchei.
Corina plânge. Am inventat povestea despre baia cu câini, dar Corina merita o lecţie pentru că dispreţuieşte satul şi oamenii lui.
-No, api noi merjem acas, spune consăteanul meu. Zâua bună şi altădatî nu mai aduciţî pi fătuca asta cî puti a câni mort.
Oamenii pleacă. Râd şi mă îndepărtez de locul în care un sondaj de opinie este echivalent cu o lapidare. Oamenii din a doua căruţă trec veseli pe lângă mine şi mă salută de rămas bun cu căldură şi veselie.
-Sî ni trăieşti Eduard, ghini iei făcut la putoari.
-Doamne ajută, oameni buni.
-Doamni ajutî, Eduard.
Copilul din căruţă a scos un fluier şi încearcă să cânte. Potcoavele cailor scot scântei pe asfaltul fierbinte. Opresc şi pe podul Suhăi. Priveliştea este minunată. E bine să fii acasă. .
Vestea cea Bună a încălzit sufletele celor mărturisitori întru Hristos. Cerul, Pământul și Apele neliniștite ale lumii s-au bucurat alături de îngeri. Slavă dând Celui Veșnic Viu. În veci!
Cămaşa mea are mânecile lungi. Obicei ţărănesc, nu suport cămăşile cu mâneci scurte. E cald şi îmi suflec mânecile. Flavius râde de obiceiul meu. Mereu fac asta. Ana, soţia lui Flavius îţi dă aere de mare prinţesă. Nu suportă să aibă ceva fără etichetă de firmă, iar la terasă face un scandal monstru pentru că i se pare locul nu este igienizat suficient. Începe să îmi pară rău că am venit în Fălticeni astăzi. Mai bine rămâneam acasă, în Mălini. la răcoare, printre copacii care cântă, pisici jucăuşe şi flori vesele.
Flavius comandă bere. Ana strâmbă din nas când aude că vreau bere la halbă.
-Obicei ţopesc Eduard. Te cunoaşte lumea, ar trebui să fii mai cool. Vrei să apari prin ziare cu hălboiul de bere în mână?
-Da, aşa vreau. Şi cu cămaşa pătată de ciocolată caldă.
-Bleah, zău că eşti zăpăcit.
Un puşti blond cumpără înghetaţă de la dozator şi se aşază la o masă unde citeşte ziarul un bărbat îmbrăcat în costum alb. La celelate două mese beau băuturi răcoritoare fete cu picioare kilometrice şi talie de model.
-În primul rând tatăl lui Flavius e din Baia, iar tu, dragă Ana ai locuit până în clasa a noua în localitatea Dolhasca. Peste noapte aţi devenit metrosexuali, boemi şi alte drăcii. Mai terminaţi cu astea!
-Ne…Eu sunt născut la oraş, se supără Flavius.
-Mai toţi oamenii din Mălini sunt născuţi la oraş pentru că nu avem maternitate în sat.
-Hai, măi, că exagerezi deja!
Portţigaretul Anei este lung şi verde. Gesturile ei par studiate după cele ale divelor de la Hollywood. Fiecare fum este însoţit de grimase. Paharul de bere a rămas plin. Ştiu că Ana urăşte berea, dar se preface că participă bucuroasă alături de noi la această ieşire în oraş.
Flavius plăteşte şi mai cere un rând chiar şi pentru Ana care nu a băut deloc din berea ei. Chelnerul primeşte bacşişul şi mulţumeşte respectos:
-Mulţumesc coane’ Flavius.
Ana mă priveşte curioasă. Ar vrea să afle ce gândesc eu despre soţul ei. Sunt sigur de asta. Felul în care oamenii vorbesc cu Flavius se datorează situaţiei lui financiare ieşite din comun. Eu comunic cu el ca şi acum zece ani când l-am cunoscut şi asta cred că o deranjeză profund pe Ana.
-Ghiţăl sau ghiţâcî? Bun şî ghiţăl.
Bărbatul în alb vorbea la telefonul mobil. Puştiul blond s-a oprit din mâncat îngheşată. Fetele cu picioare lungi au rămas nemişcate privind albastru una către alta.
-O fatat greu sau o mers ghini? Mulţămesc lu’ Dumnezău cî îi sănătoasă şî vaca şî ghiţălu.
Fetele râd. Ana aprinde o nouă ţigară privind cu dispreţ la omul îmbrăcat în alb care s-a ridicat gata să plece. Chelnerul îi aduce restul: 5 bani. Omul îi ia, salută şi plecă.
-Ţăran, scrâşneşte Ana.
-Aşa şi?
-Nu ai auzit cum vorbea? Ghiţăl, ghiţâcî.
-Mirosea a ghiţăl şi el, râde Flavius.
Intrăm în cazino. Flavius se aşază la un aparat de pocker mecanic. Rămân la o masă cu Ana care spune chelnerului să ne aducă cockteiluri cu umbreluţă şi gust scârbos de fructe exotice. Aparatul lui Flavius adună milion după milion. Două perechi, dublează şi nimic. Trei şeptari, dublează şi iar nimic. Patru dame.
-Uite Eduardule: 4 ghiţâci.
-Foarte nostim, îi răspund eu supărat.
Dublează, tot nimic. Scoate alte milioane din buzunar, dar pierde. Nu are răbdare. Vine la masă uşor afectat şi aprinde una din ţigările Anei.
-Flavius, ai promis că nu mai fumezi, ţipă Ana cât poate de tare. Ai uitat ce a zis medicul?
-Du-te dreacu de paraşută, răspunde Flavius supărat. Lu’ măta să îi ceri să nu fumeze, imbecilo. Dispari dreacu acas’ şi nu mă urmări peste tot. Sunt sătul de tine până peste cap. Ana plecă după ce îl înjură în toate felurile. Chelnerii nu spun nimic, se prefac că nu aud.
-Eddy, hai să bem şi să uităm de prostimea asta, vrei?
-Nu mai stau. Mă duc să caut o maşină de ocazie.
Nu îl salut, nu mă salută. Afară într-o decapotabilă albă, Ana plânge.
-Faină maşină ai.
-Dă-o dracu de maşină. Flavius bea şi fumează şi doctorul i-a spus că se curăţă daca face asta.
-După ce moare să îmi dai telefon. Te ajut să îi cheltui averea.
-Răutăciosule.
-Ghiţâcî de oraş.
Ana înjură. Nu mă interesează ce spune. Lângă monumentul de pe strada ,,2 Grăniceri” aşteaptă maşinile de ocazie.
– Merji acas’ Eduard, mă întreabă un taximetrist? Hai cî amu plecăm . Am patru oameni.
-No hai ş-om meri, răspund aproape fericit.
În maşină, oamenii discută despre vreme, referendum şi preţul la harbuz. Nimeni nu îşi ascunde regionalismele într-o batistă de mătase. Şoferul aprinde o ţigară . Vrea să mă servească şi pe mine dar eu nu mai fumez de mult timp.
sunt în livadă sub vişini
vântul suflă în telefon dilatând cuvintele noastre
ioana spune
mi-am făcut curat în şifonier
al meu a plecat pe bicicletă
(nu mi-a spus unde)
aş fi vrut să ies undeva
să îmi înfig tocurile în asfalt
sau măcar să îmi bronzez locurile ascunse
ştii tu
răspund ghemuit sub rafalele vântului de august
cântă cucul pe hornul casei mele
îl auzi
nu ştiu cum naiba de se poate întâmpla aşa ceva
o fi semn de noroc
ce spui
ioana râde şi atinge cu limba difuzorul telefonului
poate e un guguştiuc
cucii nu cântă pe casele oamenilor
e cuc ioana
guguştiucii sunt gri atâta lucru ştiu şi eu
hahahaha
ioana râde
aş vrea să îmi torn apă de la frigider pe piept
măiiiii şi eu pot face ca un guguştiuc
stai puţin că trebuie să îmi duc pumnul la gură
of doamne
nu am mai făcut de mult timp ca un guguştiuc
aud sunetele şuierătoare scoase de o femeie frumoasă şi singură
cercelul loveşte telefonul la fiecare pas al ei
fiu-fiu-uuu fiu-fiu-uuuuu
mă auzi
spune mă auzi întreabă ioana
te aud îi răspund
stau pe spate în iarba livezii
şi ascult cum cânţi cum respiri
ioana râde
ce bine eduard ce bine
da ioana
respiră şi cântă
da.
EDUARD DORNEANU
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – Editura Tracus Arte
23 Decembrie – Aniversări:
1597 – Martin Opitz, poet, compozitor german
1804 – Charles Augustin Sainte-Beuve, scriitor, critic, academician francez
1819 – Jan Jakob Lodewijk ten Kate, poet olandez
1896: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, scriitor italian
1902 – Norman Maclean, scriitor, academician american
1926 – Robert Bly, scriitor, poet american
1933 -Ion Topolog (pseudonim literar al lui Ion Popescu, se semnează și Ion Topolog Popescu), scriitor român
1961 – Ezzat el Kamhawi, scriitor, jurnalist egiptean
1963 – Donna Tartt, scriitor american
20 Decembrie – Aniversări
1648: Tommaso Ceva, poet și matematician italian
1838: Edwin Abbott Abbott, director de școală, teolog și scriitor
1861: Constantin Mille, gazetar și scriitor român
1915: Aziz Nesin, pedagog turc și scriitor
1924: Friederike Mayröcker, scriitor austriac
1946: Andrei Codrescu, eseist, poet și prozator evreu american de origine română
1969: Alain de Botton, scriitor elvețian
Maria s-a întors în sat la volanul unei decapotabile cu număr de Luxemburg. Vecinii i-au urat bun venit cu jumătate de gură şi au privit lung la copilul ei care are pielea de culoarea neagră de parcă ar fi membru al unui trib african. Maria s-a îngrăşat înfiorător;dacă nu o cunoşti personal ai putea spune că e însărcinată în ultimele luni. Şuncile îi atârnă înfiorător, iar mersul trădează o suferinţă fizică permanentă. Limuzina scumpă contrastează cu gardul de lemn aproape putrezit. Părinţii au întâmpinat-o cu o uimire prefăcută mulţumiţi de darurile banale menite să le spele o ruşine de care oricum le pasă mult prea puţin. Puştanul a devenit obiect de studiu pentru copiii satului care l-au asimilat imediat fiind convinşi că este locuitor dintr-o ţară africană nicidecum un european ca şi ei. Copilul are un nume românesc neaoş (Ionică) şi deşi nu cunoaştea absolut nici un cuvânt românesc a reuşit performanţa ca în mai puţin de o săptămână să poată rosti destul de corect toate înjurăturile specifice galeriilor de fotbal.
Maria stă acum la masă cu mine în ,,Arcaşul” , un restaurant aproape gol cu feţe de masă portocalii şi vaze în care cineva cu simţul umorului îndoielnic a pus flori de hârtie.
-Mie îmi aduci o dublă de coniac fin. Copilului, suc natural de portocale.
Chelneriţa notează stânjenită. Nu îşi poate lua ochii de la copilul ciudat care îi tot arată degetul mijlociu aşa cum l-au învăţat noii lui prieteni din sat. Comand suc, iar Maria priveşte dispreţuitor cum pleacă chelneriţa legănându-şi şoldurile.
-Da’ de ce nu bei? Văd că nu ai maşină. Eu beau şi nu mă tem că mă prinde careva ca să îmi suspende carnetul.
-Văd. Nu am băut niciodată cu dubla.
-Prea multă cuminţenie strică, mister.
Ionică râde. Chelneriţa ne aduce comanda, iar puştiul bea sucul pe nerăsuflate apoi bea jumătate şi din paharul meu. Nu sunt sigur dar cred că înainte de a pune paharul înapoi în faţa mea a scuipat în el.
-Maria, ştiu că soţul tău e căpitan de navă. Mai eşti cu el?
-Normal. Crezi că ar putea trăi Luciano fără mine?
-Luciano îl cheamă?
-Da, Luciano.
Îndemn pe puşti să bea şi restul de suc rămas în paharul meu. Ionică refuză categoric ceea mă face să cred că nu m-am înşelat iar puştanul chiar a scuipat în pahar.
-Dar cum de e aşa . . .de diferit copilul vostru?
-Cum adică diferit? Explică-te.
Maria e terminat de băut dubla de coniac şi mai comandă una. Mă aştept să râgăie sau să facă orice alt fel de gest dezgustător. Am o zi infectă astăzi, e clar.
-Păi arată ca ăia de la National Geographic, spun eu indignat. Sau l-ai vopsit tu cu ceva?
-Nu dragă, nu e ceea ce credeţi voi. Luciano are strămoşi de culoare. Acum şase sau şapte generaţii un bărbat din neamul lui a avut soţie o doamnă mai închisă la culoare.
-Şi unde s-au cunoscut, întreb eu oarecum contrariat?
-E plin de copiii negri care au părinţi albi . Uite la Boticelli.El nu e negru?
-Care Boticelli? Pictorul?!? Ăla e mort de multă vreme.
-Boticelli fotbalistul italian care joacă acum la campionatul european.
-Ăla e Balotelli. Boticelli este un pictor. Şi nu ştiu cum arată părinţii fotbalistului.
-Ba e invers. Nu te pricepi, aia e.
Nu mai am chef să întreb nimic despre viaţa din ducat şi nici Maria nu pare în apele ei. Plătesc nota de plată şi asta mă face să devin posac, pesimist. Maria se urcă la volan şi îmi face un semn discret din care nu pot înţelege precis dacă am fost înjurat sau doar salutat.
Începe să plouă cu stropi mari . Săptămâna mea a început cum nu se poate mai ciudat. Mă grăbesc gândindu-mă la faptul că acum şapte generaţii un luxemburghez se căsătorea cu o doamna care avea pielea de abanos. Hm. . .