Bookfest-Salon internaţional de carte
Ediţia a XII-a-24–28 mai 2017
Puteți găsi cărțile mele la standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte
Cu respect,
Eduard Dorneanu
anahita a născut gemeni în zona deprimantă a oraşului
nu a aşteptat cadouri inadecvate cu maternitatea impusă
de lumea alegerilor superficiale
tatăl copiilor este însăşi contiguitatea
paternitatea maleabilă are ochi cărămizii
inadaptarea la literatura de socializare
a dus la ştergerea epitetelor compuse
laptele sofismelor se revarsă în amarul penumbrei
fără plânsul semiotic al eului rostogolit
ador tristeţea argintie a anahitei
suntem parteneri egali în neştiut
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS ARTE
mâinile care tremură sunt la fel de frumoase ca frunzele prinse de tălpile bocancilor militari
degetele apără nervurile descărnate ale aşteptării
iubitele curăţă raniţele de firimiturile de noroc
inspir adânc ferindu-mă de privirea muribundului
luna mănâncă împreună cu mine din gamela turtită
lapte şi diamante neşlefuite
camaradul din dreapta vorbeşte singur despre traiectoriile neregulate
ale proiectilelor produse în ţările convulsiv-europene
paşii nehotărâţi fac din discursul său o pradă sigură
pentru plantele carnivore risipite de zeii uitaţi
în paginile cărţilor desacralizate
mâinile care sângerează pe albastrul chemării sunt sărutate de martorii primei faceri
răniţii rămân în grija vulturilor
iubirea aruncă baioneta ştirbă spre zidul maculat al rugăciunii
sângele îmi încheie vestonul în sunet de grenade defensive
speranţa devine respirabilă
firele de iarbă îmi închid pleoapele cu balade incomplete
crepusculul este inutil
în ecoul durerii.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – Editura Tracus Arte
Un om este judecat după felul în care se îmbracă, după cum vorbește, după cum aleargă prin labirint. E ușor să judeci și imposibil să desfaci nodurile cu care sunt legate sufletele de tradiții, obiceiuri și ritualuri inutile. Viața cere jertfă de timp și suflet. Mereu.
Scriitorii sunt ,,judecați ’’ de către cititori ( nu discutăm azi despre criticii literari) într-un alt mod. Hai să ne imaginăm un stand de carte, să zicem la Bookfest sau Gaudeamus. Alături de stand, autorii sunt lăudați și periați. Asta nu contează, nu mai ia nimeni în serios laudele aduse scriitorilor la lansări. E ca și cum ai merge la nuntă și trebuie să dai un dar, o lansare de carte aduce toate laudele lumii peste autori. O fi bine, o fi rău? Naiba știe, eu refuz să particip la așa ceva. Bun, să revenim la cărți. Acestea stau pe tarabe și rafturi așteptând pe cititori. Ce e ciudat la multe dintre ele și te face să crezi că ai nimerit într-o zonă pinochiană a lumii? Ați ghicit, titlurile. După ’90, au devenit ,,scriitori’’, oameni care înainte de ,,revoluție’’ nu ar fi fost lăsați nici măcar să măture în fața clădirilor editurii. Apoi, au venit generațiile mai tinere, și alături de cei cu talent și chemare au apărut hamsterii literari, un soi de personaje agresive și evident ,,geniale’’ de nu se mai poate. Titlurile cu care ei și-au ,,ornat’’ cărțile sunt adeseori de un ridicol extrem. Încercarea de a atrage pe cititori cu titluri care mai de care mai imbecile (metaforice, în mintea celor care le concep) duce la scăderea vânzărilor de carte. Autorii mediocri sunt cei mai devotați creatori de titluri ridicole. Prin ele vor să arate lumii întregi cât de erudiți și inspirați i-a lăsat Domnul printre noi. În mintea acestora , după o doză masivă de laude primite pe la lansări, se schimbă totul. De la omul obișnuit căruia mai nimeni nu îi răspundea la ,,bună ziua’’, la premiile primite de la ,,pretenari’’ e doar un pas. Altarul muciferian al falșilor scriitori crește zi de zi. Sigur, cititorul poate alege . Și totuși? Cui folosește primirea refugiaților frustrați și neîmpliniți în literatura română? Culturii? Să fim , serioși . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-12 Mai/2017
TÂRGUL DE CARTE LIBREX – Ediția a XXV-a va avea loc între 10 – 14 mai 2017 -la Palas Mall, Iasi.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.
Cu respect,
Eduard Dorneanu
TÂRGUL DE CARTE LIBREX – Ediția a XXV-a va avea loc între 10 – 14 mai 2017 -la Palas Mall, Iasi
Ninge. Fulgii se ascund sub pietre, în verdele tuiei sau se prefac în stropi de apă sfântă. Îngeri obosiţi acoperă mormintele proaspete cu urmele animalelor abandonate de stăpâni. Sunt la fel de trist ca Iisuşii prinşi în cătuşele sacrului de semnele încrucişate ale minciunii. Ninge. Obrajii îmi ard sub sărutul vitreg al iernii. Statuile martirilor plâng împreună cu păsările rămase fără cer. Se aud cuvintele Domnului rostite pe sărite de către oameni pătaţi cu vinul de împărtăşanie.
Ajung la Renate la ora când ea serveşte cea de-a patra cafea. După moartea Fridei, Renate a slăbit mult, a devenit sensibilă la orice gest sau vorbă şi mai ales a început să se îndoiască de fidelitatea prietenilor ei. O găsesc îmbrăcată sumar. Mă sărută pe obraz. O simt neliniştită şi tristă.
– Ce faci, Renate? Vrei să mergem să ne plimbăm prin parc? Sau hai să mergem pe malul iazului. Poate pescuim. Sau dacă vrei neapărat, te las să mă arunci în el.
Renate râde din toată inima. Sânii îi tremură şi observ amuzat că nu poartă sutien. Pleacă în bucătărie de unde se întoarce cu două căni pline cu ciocolată caldă.
-M-ai lăsa? Să te arunc în iaz, vreau să spun.
-Fireşte, Renate. Tu nu ai face asta pentru mine?
– Nuu, eu nu ştiu să înot.
-Chiar nu ştii, mă prefac eu deşi ştiam de ani de zile că Renate nu ştie să înoate.
-Nu ştiu, Eduardule… Nu ştiu.
Bem încet ciocolata caldă. Renate nu îşi acoperă sânii. Sorb lacom şi râd.
-Mi-e lene să iau un sutien, se scuză Renate.
-Lasă-l naibii, încurajez eu gestul exhibiţionisto-depresiv al Renatei.
-Bine, dacă spui tu.
Nu am răbdare să termin de băut ciocolata. Plec cu Renate pentru a explora dormitorul, patul imens şi vulcanul blond care tremură de dorinţă. Renate se treanformă într-un şarpe, iar eu sunt Laocoon. Şoaptele noastre opresc afluenţii tristeţii. Atingerile alungă întunericul. Renate arde. Exclamaţiile ei opresc nisipul clepsidrei. Clipa de fericire încercănează îngerii de pază. Suntem singuri şi fericiţi. Foarte singuri şi incredibil de fericiţi. Singuri …
-Am un vis care mă înspăimântă de ceva vreme, mărturiseşte Renate.
-O visezi pe Frida?
-Doamne, da.
-Nu e nimic anormal, e sora ta. Ai iubit-o şi o visezi.
Renate se strânge din nou lângă mine.
– O visez într-o cameră mare. Pare reanimarea sau morga, nu ştiu exact ce e. Ea stă goală pe o masă din acelea metalice. În jurul ei stau apostolii şi Iisus.
-De unde ştii că e Iisus?
-Ştiu eu. E chiar El.
-E un vis. Nu băga în seamă visele. Oricum este bine dacă Iisus e lângă sora ta.
-Filip începe o rugăciune din care nu reţin niciodată nimic apoi Iisus îi roagă pe apostoli să mănânce spunând că Frida este ,,trupul său”. Ştii . . .ca în rugăciune. . .
-Hmm!
-Simon Zilotul taie burta Fridei şi împarte celorlalţi din carnea ei. Iacob bea sânge din căuşul palmelor lui Isus. Eu ţip şi îi rog să nu îmi mănânce sora. Iuda Iscarioteanul mă loveşte în stomac cu picioarele. Simt durerea. Iacob spune că sunt curvă şi sora mea a plătit pentru asta. Şi iar mănâncă din Frida. Iisus îi taie capul şi îi soarbe ochii. Apoi râde, râde, râde. Încerc să mă salvez. Fac semnul crucii şi apostolii râd. Bartolomeu adună degetele Fridei apoi le ronţăie. Are o privire de nebun.
-Este doar un vis. Înţelege că este doar un vis.
Renate plânge. Mă îmbrac grăbit. Plânsul femeiei blonde nu poate opri ninsoarea. Deschid larg ferestrele dormitorului. Sirena unei maşini de salvare alungă întrebările zilei de luni. Ninge. Fulgii de nea îmi sărută pieptul, inima, pleoapele.
-Renate ! Vino, să vezi fulgii de nea !
Renate vine lângă mine goală şi plină de speranţe.
-A venit iarna, Eduard.
-Da, Renate.
Primesc sărutările iernii şi ale Renatei . Astăzi sunt cu adevărat împlinit.
Ninge. Îngerii şterg visele celor care nu au obosit să lupte cu veşnicia.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,7,63”-Editura Eikon
Cu toții am citit Biblia. În diferite versiuni, tradusă după mintea și interesele unora și altora. După cum știți, Domnul a muncit strașnic șase zile, apoi, în a șaptea zi s-a odihnit. Asta nu înseamnă că a dormit sau a stat tolănit într-un hamac. A, nu, nicidecum. Izvoarele nescrise spun că Dumnezeu a folosit ziua de odihnă într-un mod educativ, adică a participat la lansările de carte ale unor scriitori români. Evident, cei care au adunat textele biblice au omis să menționeze asta, invidioși fiind pe scriitori. Știu, o să spuneți că pe atunci nu exista popor român, limbă română și scriitori români. Ei, nu e chiar așa. Un mare guru dispărut în astral pe data de 32 februarie a afirmat în pauza unui meci de hochei pe iarbă că unii dintre scriitorii români contemporani sunt reîncarnarea unor personaje biblice. Și-a dat seama, după numărul imens de laude primite de aceștia, dar mai ales după citirea textelor ,,sacre’’ tipărite, expuse și etalate la toate târgurile de carte ale țării. Multe dintre aceste texte provoacă starea de plictiseală, stare despre care se știe că înainte de Apocalipsă era considerată a fi primul semn de sfințenie și aducea bilet sigur pe o navă extraterestră, arca lui Noe fiind rezervată pentru maneliști, animăluțe de companie și arbitri de fotbal.
Dacă totuși, nu toată lumea a citit Biblia, aproape toată lumea citește anunțurile de pe facebook. Unul dintre ele mi-a atras atenția în mod deosebit, e vorba de un anunț despre care Nostradamus, în celebrele sale catrene a scris , apoi a șters, a scris iar și naiba știe de ce, în ziua aia nu a plouat, așa că Nostradamus a șters iar. În anunț se spune că a început numărătoarea inversă și că peste 17 zile (days, în engleză, incredibil, nu-i așa?) va avea loc lansarea unei cărți. Cine a autorul? Eminescu? Nichita? Giordano Bruno?Adolf, Inimă de Zid? Nu, prieteni, e vorba de o scriitoare contemporană româncă. Acest anunț hasekiano-bombastic ridică unele întrebări: 1.Numărătoarea inversă se face cu voce tare, la colț de bibliotecă sau invocând starea orgasmică a țestoaselor sacre din Munții Baboquivari? 2. Cele 17 zile sunt considerate, zile de vechime pe cartea de lene sau spor de grăsime pe creierul mic? 3 Așteptarea poate provoca tsunami în sticlele de suc acidulat?
Bun, o să întrebați dacă am idee cine este doamna scriitoare care va avea această trâmbițată lansare. Da, prieteni, am citit câteva capitole din cărțile dumneaei. Mărturisesc că nu am avut cum să termin niciunul dintre capitolele citite deoarece m-au plictisit cumplit. Nu vă spun numele ei, pentru că aș tranforma acest editorial într-un loc unde s-ar comenta pro și contra genialitate. Distinsa scriitoare are următorul profil: e prezentă pe la toate posturile tv, (de la televiziunea popilor la televiziunea publică)și la multe posturi de radio. Are postere uriașe din care ne privește misterios, ceea ce mă face să cred că îi plac foarte mult riglele fabricate în Peru. Chipul dumneaei apare pe coperta unu a cărților, pe coperta patru și alaltăieri mi s-a părut că îl văd și pe ambalajul unei eugenii, dar nu, a fost doar o halucinație datorată stării de plictiseală indusă de citirea unui capitol dintr-o carte scrisă de dumneaei. Dacă e lăudată de criticii literari? O!, foarte lăudată. Chiar sfătuiesc pe cei care iubesc literatura să citească cronicile de 116 ori înainte de a citi cărțile acestei scriitoare. În felul acesta, vor avea o părere foarte bună despre scriitoare și nu va mai conta conținutul cărților.
Să ne întoarcem la Biblie. Deși nu scrie în Sfânta Carte, Dumnezeu va fi peste 17 zile la o lansare de carte, în România. Va asculta cum criticii literari, oamenii de bine și prietenii scriitoarei vor lăuda noua sa carte, apoi se va ridica în Slava Literaturii Contemporane și va rosti : ,,Ești cea mai iubită dintre Lansatoare’’. Asta nu știu dacă e de bine ori de rău. Știu cui îi pasă de lansare și de numărătoarea inversă: Nimănui. Cu ,,N’’-mare și afiș zâmbăreț. Urmează laudele de la radio, tv și de pe facebook. Fix ca înainte de Apocalipsă. Incredibil. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-5 Mai/2017
Iarna aprinde candele sfinte pentru fiecare suflet rătăcit. Fântânile părăsite îşi primenesc izvoarele cu lacrimile îndrăgostiţilor. Animalele de pradă hoinăresc de la o tristeţe la alta. Sângele dimineţii spală ochii cerului. Ecoul viselor risipeşte inocenţa. . .
-Cu cine ai votat, întreabă Marga? Sper că de data asta ai fost la vot. Mereu cauţi motive pentru a nu participa la astfel de evenimente.Îţi aduc imediat o ciocolată caldă. Vin cât ai spune bum-bum.
Marga pleacă în bucătărie. Deschid televizorul şi urmăresc rezultatele parţiale ale votului parlamentar. Ukla, căţeluşa Margăi întră în sufragerie şi mă priveşte curioasă . Nu aş fi vrut să ajung în Suceava astăzi, dar am fost nevoit să cumpăr unele produse care nu există la vânzare în magazinele din Mălini. Poate că nu trebuia să o sun pe Marga, asta da. Acum este prea târziu : aştept să beau ciocolată caldă şi evit să mângâi pe Ukla care a început să mârâie.
-Uite, ciocolata, spune Marga. Cu cine ai votat, că doar nu este un secret?
-Eu am votat în colegiul numărul 5. La Mălini au fost alţi candidaţi, nu tot aceiaşi ca în municipiul Suceava.
-Da, dragă, alţii. Dar aparţin aceloraşi partide. Nu?
-Sigur. Am votat pe reprezentatul focilor pubere şi pe o doamnă care promitea că va sprijini emanciparea etnicilor ecuadorieni.
-Da’ ce, sunt ecuadorieni în Mălini?
-Nu sunt, dar ideea este bestială.
– Tu faci mişto de mine, Eduardule.
-Nuu. . .Hai nu te supăra. Se anunţă vremuri prospere în satul meu. Toţi ecuadorienii vor să emigreze şi să-mi devină consăteni .
Marga râde.Numele ei real este Marghioala dar îi este ruşine cu el, aşa că se foloseşte de un substitut relativ al acestuia. Ea este o femeie grasă, proaspăt vopsită roşcat ( nu o prinde culoarea deloc), are obraji albi, dolofani, mult lăsaţi, buze groase, rujate violent. Poartă ochelari cu lentile uriaşe, probabil a sfatuit-o cineva că o pereche de ochelari de tipul acesta ascunde faptul că este grăsuţă. Se îmbracă aproape numai în negru iar fotografiile îi surprind, în general, doar faţa. După ce s-a îngrăşat, Marga a devenit foarte rea cu lumea din jur. Orice aluzie la greutatea ei corporală declanşează seisme, iar atitudinea acesteia devine extrem de ostilă. Soţul ei lucrează undeva prin Africa şi trimite acasă suficienţi bani pentru ca Marga să îşi poată permite să consume dulciuri în cantităţi industriale. De ceva timp s-a împrietenit cu nişte tineri care au simţit că, dacă o laudă, pot obţine anumite avantaje: mese abundente la restaurante de lux, mici daruri şi chiar intervenţii la anumite nivele care să îi ajute într-o eventuală pseudocarieră.
-Povestea un tip agramat despre tine, că ai inventat tomberonul cu deschidere pe partea dreaptă, glumesc eu gata să primesc o scrumieră în cap.
-Unde ai auzit asta?
-La ştirile CNN. Te superi?
Marghioala-Marga nu se supără. Aduce o tavă plină cu dulciuri şi începe să înfulece de parcă apocalipsa urmează să aibă loc în câteva minute. Muşcă dintr-o savarină şi îi curge din gură o zeamă cleioasă. Ukla îi linge mâinile.
-Nu mă supăr, răspunde ea. Multă lume mă invidiază.
-Pentru ce, întreb eu sincer uimit?
Marga mormăie ceva despre idealuri, speranţe, căutări. Se apropie de mine şi îmi şopteşte fraze îndrăzneţe, vulgare chiar.
-Nu îmi placi, Marghioala, îi spun oarecum trist. Nu te supăra. Îmi pare bine că ne-am văzut dar acum plec.
-Nu mă cheamă Marghioala ci Marga.
-Dacă în cartea de identitate scrie Marghioala, aia eşti. Cum eşti strigată de paraziţii care trăiesc de pe urma ta sau de căţeluşă nu mă priveşte.
-Te rog nu pleca, încearcă ea un ultim asalt.
– Mai bine mă arunc pe fereastră, îi spun alergând către uşă. Paaa, miss Piggy !
-Nesimţitule, ţipă Marghioala în urma mea.
În faţa blocului, puştanii cartierului se bucură de prima ninsoare. Zâmbesc şi plec departe de blocul în care locuiesc o femeie grasă şi o căţeluşă care latră doar după ce primeşte mâncare specială.
Animalele de pradă caută locuri noi în care urletele lor pot fi confundate cu strigătele de ajutor. Ecoul viselor risipeşte inocenţa. . .
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,7,63”-Editura Eikon