GAUDEAMUS Craiova, ediţia a XVI-a, 1 – 5 martie 2017-CATALOGUL PARTICIPANŢILOR

GAUDEAMUS Craiova, ediţia a XVI-a, 1 – 5 martie 2017-CATALOGUL PARTICIPANŢILOR
S.C. Aius Printed SRL
Editura ALL
Editura Antet
Grupul Editorial Art
Asociația Liga Albanezilor din România
Asociaţia Musulmanilor din România
Astro – Macmillan – MM Publications
S.C. Byton Music S.R.L.
Editura Carminis
Editura Casa Radio – Radio România
Centrul de Carte Străină Sitka
Grupul Editorial Corint
Editura Diana
Dinasty Books Proeditură şi Tipografie
Editura Eikon
Media Erc Press
Fischer International
Editura Fundaţiei România de Mâine
Fundaţia GBV
Getmusic.ro
Humanitas
Editura Nemira
Editura Niculescu
Editura Nomina
Okian – Pearson
Editura Polirom
Prior Media Group
Editura RAO
Scrisul Românesc Fundaţia – Editura
Editurile Semne – Artemis
Torent Press
Treasure&Co
Editura Trei
Editura Trend
Univers Enciclopedic Books
Editura Universitaria Craiova
Editura Universităţii de Vest

7,63 ( Buburuza)

cop-763

Dimineaţa îşi întinde palmele spre mine. Mă îmbrac cu gesturi agresive.Respir umbre, şoapte, întrebări. Pomii recită în locul meu rugăciunea de dimineaţă. În pragul casei, toamna cântă balade scandinave şi mă binecuvântează.
Plec din Mălini in jurul orei 7. Fac autostopul şi urc într-o maşină verde. Cei doi din faţă, ( probabil soţ şi soţie) se ceartă fară jenă. Miroase a usturoi şi a ţuică de prune.
-Eşti o târfă nefericită, spune bărbatul. Toată noaptea te -ai gândit numai la el.
-Nu, m-am gândit omule, ţipă cât poate de tare femeia. Jur că nu m-am gândit.
-Ba te-ai gândit. Crezi că eu nu am văzut?
-Cum să vezi ce gândesc? Cauţi ceartă, las’ că ştiu eu.
-Tu să taci. Eşti o femeie stricată.
Încerc să mă gândesc la orice numai să nu îi mai aud pe cei doi certăreţi. O buburuză escaladează reverul hainei mele. Credeam că buburuzele au amorţit sub bruma toamnei. . . Insecta trece de pe haină pe urechea stângă. O las să mă exploreze.
-Auzi, îmi strigă şoferul. Să nu crezi despre noi că suntem din mahala.Ne mai certăm şi noi ca oamenii.
-Treaba voastră, le răspund.
Buburuza a ajuns în dreptul buzelor şi coboară pe gât.
-Vezi că eu ţi-am vorbit frumos, îşi încearcă norocul cu mine bărbatul şofer şi soţ.
-Ai grijă. Dacă treci la ameninţări nu te văd bine.
Tăcere cu miros de usturoi. Buburuza a ajuns pe piept. Se plimbă un timp sub tricou apoi iese şi se aşază înapoi pe reverul hainei. Şoferul mormăie ceva despre nesimţire şi preţul benzinei. Ajungem în Fălticeni. Cobor undeva în centru. Întind 7 lei bărbatului deşi acesta face semn disperat că nu vrea să îi plătesc.
-Ia banii şi cumpără un deodorant. Maşina ta pute a usturoi.
-Nu te intereseaza pe tine cum miroase maşina mea, răspunde omul supărat.
Femeia mă priveşte cu ochi trişti. Are ochii verzi şi cearcăne mari. Îi zâmbesc şi plec lăsând maşina verde în mijocul unui oraş de provincie în care toamna nu plânge de dragul verdelui exilat în privirea oamenilor trişti.
În dreptul chioşcului unde se vând flori mă opresc zâmbind:
-Mai vinzi acţiuni ?
Femeia râde din toată inima. Prin anii ’90 cumpăra şi vindea acţiuni dar apoi a trecut la afacerea cu flori. E trecută de şaptezeci de ani, dar în fiecare zi stă opt ore în picioare pentru a câştiga bani. Numele ei este Maria dar eu îi spun Ika.
-Eduard, Eduard, iar râzi de mine, se bucură doamna Ika.
-O să vin să cumpăr un coş întreg de flori. Cele mai scumpe şi mai frumoase. Nu ştiu când, dar am să vin.
-Te ştiu de când erai licean. Mereu spui că o să cumperi coşul ăla.
-Da, ştiu. O să îl cumpăr într-o zi.
Ika mă mângâie pe păr şi îmi pune la butoniera hainei un trandafir. Îi sărut mâna şi plec.
– O zi faină Ika, să ajungi miliardară.
-Pa , Eduard. Să fii iubit.
În dreptul parcului mă întâlnesc cu doamna Cecilia. E mai în vârstă ca mine cu vreo două luni, dar arata mult mai bătrână din cauza ridurilor care îi boţesc faţa. Plimbă câinele şi pare a fi ( ca de obicei) foarte supărată. O salut şi luăm loc pe o bancă din faţa unui bloc.
-Ce bine că te văd. Sunt extenuată. Am o viaţă de rahat. Muncesc toată ziua şi mă întreb pentru cine şi pentru ce. Simt că o să explodez. Sunt o martiră îngropată de vie în oraşul ăsta de nimic.
-Mie îmi place Fălticeni, replic eu oarecum supărat. Chiar dacă unele maşini put a usturoi.
-Cum adică put a usturoi?
-Lasă. E o poveste plictisitoare. Spune mai bine ce mai faci.
-Eu? Dacă ai şti! Am înebunit cu treaba. A venit o femeie să şteargă geamurile. Am plătit. Apoi femeia care îmi face curat, alţi bani. În boxă mi-a aranjat lucrurile altă femeie. Iar bani. Şi Marius a trimis numai 1500 de dolari luna asta. Eu cum să nu explodez?
Marius este soţul ei şi lucrează pe undeva prin Africa. Cecilia îşi şterge lentilele groase ale ochelarilor şi continuă să se plângă:
-Trebuie să aspir zilnic, să spăl, să am grijă de câinele ăsta. Nu am timp deloc pentru mine. Marius lucrează acum pe un şantier în Tunisia. Trimite tot mai puţini bani. Eu m-am sacrificat şi am renunţat la serviciu ca să am grijă de casă şi el trimite 1500 de dolari ca la o cerşetoare. Îţi poţi imagina aşa o viaţă? Eu nu mai pot. Nu ştiu ce o să fac.
Cecilia se plânge în continuare. Aflu că o soră a ei a împrumutat de la ea 200 de dolari şi acum nu mai recunoaşte asta. Copiii vecinilor i-au scris pe uşă cu cretă cuvinte obscene, iar un bărbat o sună pe mobil şi îi spune că e Moş Crăciun .
-Moş Crăciun? întreb eu amuzat.
-Da, spune că vrea să îmi facă mai multe cadouri şi vrea să afle ce îmi doresc.
-Bestial.
-Un nebun, parol.
Cecilia mă priveşte cu atenţie şi duce mâna la gură.
-Ai. . .ai. . .
-Ce am? întreb eu mirat.
-Ai ceva care se mişcă pe faţa ta. Ceva roşu cu buline.
Pun mâna pe faţă şi prind buburuza care îşi continua explorarea.
-Este o buburuză. O vrei tu?
-Nuuu. Nu suport animalele astea.
-Este o insectă, nu un animal.
-Nu suport insectele cu buline.
-Bine, am înţeles.
Buburuza zboară. Mă simt vinovat de plecarea ei. Îmi iau rămas bun de la Cecilia care se supără pentru că nu doresc să beau ceva la ea acasă.
– Nu te supăra dar eu nu suport femeile care nu iubesc buburuzele.
Merg fără grijă prin oraş. Mă intersectez cu femei frumoase, cerşetori şi câini fără stăpân. Îmi cumpăr îngheţată la cornet şi sunt singurul bărbat din oraş cu adevărat fericit. Toamna îmi cântă la ureche romanţe pe care oamenii obişnuiţi le consideră puerile. Închid ochii, ascult şi pornesc mai departe.

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,7,63”-EDITURA EIKON

22 Februarie


22 Februarie – Aniversări:
1040 – Rashi, scriitor francez (d. 1105)
1788: Arthur Schopenhauer, filosof german
1814: Grigore Alexandrescu, poet și prozator român
1819: James Russell Lowell, poet și eseist american
1832: Gerzson Ádám, scriitor, și istoric literar maghiar
1864: Jules Renard, romancier și dramaturg francez
1886 – Hugo Ball, prozator, poet german (d. 1927)
1889 – R. G. Collingwood, filosof, istoric englez(d. 1943)
1903: Tudor Mușatescu, poet, prozator, dramaturg și publicist român
1904: István Nagy, scriitor maghiar
1936: Adam Bodor, scriitor român
1938 – Ishmael Reed, poet, nuvelist, eseist american
1943 – Terry Eagleton, critic. filosof englez

21 Februarie

21 Februarie-Aniversări :
1805: Timotei Cipariu, filolog și lingvist român
1817: José Zorrilla, dramaturg spaniol
1860: Karel Matěj Čapek-Chod, scriitor și jurnalist ceh
1864: Virgil Onițiu, prozator, publicist român
1865: Anton Bacalbașa, ziarist, prozator român
1885: Sacha Guitry, actor, regizor, scriitor francez de origine rusă
1903: Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză
1903: Raymond Queneau, poet și scriitor francez
1907: Wystan Hugh Auden, poet și dramaturg englez
1921: John Rawls, filosof american

20 Februarie

20 Februarie -Aniversări:
1882: Nicolai Hartmann, filozof german
1886: Béla Kun, om politic ungur
1888: Georges Bernanos, scriitor francez
1894: Jarosław Iwaszkiewicz, scriitor polonez
1912: Pierre Boulle, scriitor francez
1924: Eugen Barbu, scriitor, scenarist, publicist român
1926: A apărut, la București, Viața literară (până în 1938, cu întreruperi), sub direcția lui George Murnu
1932: A apărut, la București, România literară. Gazetă de critică și informație literară, artistică și culturală, sub direcția lui Liviu Rebreanu (până în ianuarie 1934).
1927: Mircea Malița, scriitor, matematician și diplomat român
1943: Diana L. Paxson, scriitor american

19 Februarie

19 Februarie-Aniversări:
1519: Froben Christoph von Zimmern, autor german
1722: Tiphaigne de la Roche, scriitor francez
1754: Vincenzo Monti, poet italian
1786: Samuel Grubbe, filozof și politician suedez
1811: Jules Sandeau, romancier francez
1812: Zygmunt Krasiński, poet și dramaturg polonez
1821: August Schleicher, lingvist german
1825: Mór Jókai, scriitor ungar
1833: Élie Ducommun, jurnalist și activist elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace
1878: Kristofer Uppdal, scriitor norvegian
1888: José Eustasio Rivera, scriitor columbian
1902: Kay Boyle, scriitor american
1908: Ana Cartianu, eseistă și traducătoare română
1920: Jaan Kross, scriitor eston
1936: Marin Sorescu, poet, dramaturg și eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române
1939: Alfredo Bryce, scriitor peruvian
1940:Mircea Radu Iacoban, prozator, dramaturg și regizor, director al Teatrului Luceafărul din Iași (din 1994)
1950: Liviu Ioan Stoiciu, scriitor român
1964: Dmitri Lipskerov, scriitor rus

GAUDEAMUS Craiova 2017

GAUDEAMUS Craiova 2017 va avea loc în perioada 1- 5 martie a.c. în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, spaţiul deja tradiţional de întâlnire al cărţii şi mărţişorului, la început de primăvară.

Programul de vizitare este următorul:
– miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00;
– duminică, între orele 10.00 şi 15.00.
Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

7,63 ( Copaci căzuţi)

cop-763

Frunzele aşteaptă vântul pentru marele salt. Pământul cheamă ruginiul la odihnă şi vis. Merii, gutuii, prunii şi cireşii se dezbracă încet pentru a acoperi oasele din piatră sălbatică ale Gheei. Şoapte venite din albastru mângâie micile vietăţi. Furnicile se ascund în labirint, aricii se pregătesc pentru hibernare, iar pisicile renunţă la plimbările nocturne. Drujbele taie necontenit trupurile copacilor căzuţi. Toamna strigă dealurilor numele celor care au plecat în călătorii din care întoarcerile sunt imposibile. Singurătatea adună fructele uitării.
Sparg lemne. Toporul se opreşte des în nodurile cioatelor. Ar trebui să folosesc pene din fier sau un mai din lemn cu capete rotunde dar nu am aşa ceva în gospodăria mea. Andreea, vecina în vârstă de cinci ani se aşează pe aleea de ciment şi se confesează:
-Gonzo a mâncat din greşeală o găină şi tata l-a legat!
Gonzo este un căţel de talie mică şi aparţine familiei Andreei. Adevăratul lui nume este Bobiţă, dar eu îi spun Gonzo, iar Andreea a adoptat noul nume deoarece i s-a părut a fi unul special. Obişnuiam să mă joc cu el. Acum Gonzo simte robia lanţului. Andreea este tristă.
Sparg în continuare lemne. Andreea mă ajută şi aşază cum poate şi ea lemnele tăiate în tărăboanţă. Ridic toporul de sute de ori. Lemnul se împotriveşte în fel şi chip. Bradul se despică mai uşor, dar fagul, mai ales carpenul sunt lemne de esenţă tare, ele se opun.
-Am visat urât aseară, spune Andreea. Mi-a fost frică.
-Nu are de ce să îţi fie frică, o consolez zâmbind. Visele nu sunt adevărate. Adică nu toate.
-Da’ al meu cum a fost?
-Ce ai visat?
-Am visat o noapte mare.
Toporul se înfige într-o cioată. Mă chinui o jumătate de oră, dar reuşesc să scot oţelul toporului din lemn.
-Nu este un vis adevărat, încerc eu să fiu convingător.
-Nu e?
-Precis, nu este.
Arunc toporul şi mă aşez pe trunchiul unui brad uscat. Pe deasupra casei mele trec nori şi păsări grăbite. Frunzele pomilor aşteaptă marele salt. Octombrie adună ultimele semne de verde. Îngeri mov închid pleoapele muribunzilor. Dumnezeu împarte tristeţea în doze mici celor născuţi marţea. Visele nu sunt adevărate. Nu toate. . .

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,7,63”-EDITURA EIKON

7,63 ( Toamna şi Iva)

cop-763

Mălinii privesc cu uimire prima brumă a toamnei. Pomii îşi scutură ultimile roade. Strigătele copiilor deschid ferestrele caselor. Apa Moldovei curge învolburată, semn că undeva la munte a plouat astă noapte. E frig şi din nările cailor care aduc de la câmp snopi de porumb, ies aburi groşi. Toamna îşi arată asprimea. Palmele ei reci caută urmele îngerilor. Clopotul satului răsună trist: undeva a murit cineva. Sufletul lui urcă deasupra durerii şi numără florile de toamnă de pe mormintele celor plecaţi dincolo de albastru.
Ajung în Fălticeni înainte de ora zece. Am timp să cumpăr un cadou pentru Iva. Iva este o bulgăroaică stabilită în Fălticeni din anii ’90. Deşi nu este o frumuseţe a fost şi bănuiesc că încă mai este curtată de cei mai bogaţi bărbaţi din zonă. Singura ei afacere pe care eu o cunosc este un bar deschis nonstop unde se servesc cele mai ieftine băuturi din oraş, iar noaptea prostituatele aşteaptă eventualii clienţi. Totuşi Iva este foarte bogată. În garaj are patru autoturisme (dintre care două de teren) înmatriculate în Bulgaria. Apartamentul în care locuieşte este plin de obiecte de artă deşi bănuiesc că unele dintre ele sunt doar falsuri. Astazi este ziua ei de naştere. Nu cred că aş fi ţinut minte data aniversării Ivei dar tot pe 9 octombrie este ziua de naştere a regretatului Adrian Pintea şi fără să vreau am legat cele două evenimente unul de altul. Am cincizeci de lei pe care i-aş putea cheltui pentru un cadou. În piaţă găsesc flori scumpe şi îngrozitor de urâte.
-De unde aţi adus florile astea?, întreb supărat. Aţi jefuit mormintele celor decedaţi acum doi ani? Arată îngrozitor.
-Cumpără din plastic dacă astea nu-ţi plac, îmi răspunde o doamnă intrigată de pretenţiile mele.
-Sunt din Olanda aduse, spune şi cea care vinde. Uite ce frumoase sunt.
Nu mai cumpăr nici o floare. Renunţ şi la cadou. Mă îndrept spre blocul Turn rugându-mă în gând ca Iva să nu fie acasă.În faţa blocului, doi copii de şcoală primară îşi împart pumni şi se înjură în hazul unei asistenţe formate din pensionari şi elevi de liceu. Trei liceene cu fuste scurte mănâncă un fel de covrigi cu mac şi povestesc nu ştiu cui la telefon ce se întâmplă.
-Să-mi dau palme, spune cuiva la telefon una dintre fete. Fac poze cu telefonul şi îţi trimit să vezi şi tu.
Cei doi puştani sunt plini de sânge. Îi evit şi ajung la intrarea în bloc. Iva tocmai ieşea.
-La mulţi ani ! Nu ţi-am luat nimic cadou. Ştiu că eşti grăbită. Am vrut doar să îţi urez multă sănătate şi o groază de alte chestii. Îi sărut mâna şi dau să plec.
-Te rog să nu pleci. Mergi cu mine până undeva? Te rog.
-Nu merg la petrecerile tale pentru că ai prieteni burtoşi şi plictisitori.
-Nu ştie nimeni că e ziua mea. Vreau să merg la Mănăstirea Slatina. Plătesc acolo rugăciuni pentru ca să îmi meargă bine. Aşa fac în fiecare an de când sunt în România.
-Serios? Hai că pe mine mă poţi lăsa în Mălini.
-Vreau să mergi cu mine până acolo. Nu îmi place să merg singură.
-Mda. Hai că tot nu ţi-am adus cadou. Măcar să te însoţesc.
Iva mă ia de braţ. În faţa puştanilor însângeraţi se opreşte şi izbucneşte:
-Imbecilii dracului. De ce vă bateţi aici aurolacilor?
Scoate din poşetă un spray pentru autoapărare şi îl agită . Cei doi puşti se opresc şi se uită miraţi la noi.
-Foloseşti sprayul sau stăm aşa până la a zecea Înviere, întreb supărat?
Liceencele continuă să filmeze cu telefoanele mobile. Iva foloseşte sprayul dând un jet în aer deasupra tuturor. Mirosul de piper deschide apetitul de înjurături al pensionarilor care ne binecuvântează în fel şi chip. Respir greu. Puştanii fug, iar Iva se ia la ceartă cu un domn foarte în vârstă care îi reproşează că foloseşte sprayul deşi nu era neapărată nevoie:
-De ce dai cu spray? Nu vezi că suntem oameni bolnavi pe aici şi ni se face rău?
-Mă plictiseşti. Nu ştiu de ce stau eu de vorbă cu unul ca tine.
-Bulgăroaică rea cu ceafa mare.
Iva e gata să folosească din nou sprayul. Mă aşez între ea şi domnul în vârstă şi îi cer să plecăm de acolo.
-Vrei să ajungi la mănăstire şi te lupţi cu bătrânii? Foarte frumos!
-A spus că am ceafa mare.
-Este un clişeu. Îţi spune aşa pentru că eşti bulgăroaică. Hai să plecăm, odată!
Garajul uriaş al Ivei este ceva de speriat. Patru autoturisme de lux sunt parcate într-un spaţiu imens în comparaţie cu garajele celorlalţi. Pe pereţi sunt postere cu fotbaliştii echipei Tom Tomsk.
-Ăştia nu sunt ruşi?, întreb foarte mirat.
-Cine?
-Tom Tomsk. ăştia.
-Ei şi ce dacă. Mie îmi plac.
Urcăm în Range Rover. Mă uit încruntat la Iva care tocmai scoate din poşetă un teanc gros de bacnote euro. Deschide torpedoul şi mi se pare că aud demonii cum râd de noi undeva într-un purgatoriu cu miros de spray paralizant. Plecăm plictisiţi, iar la ieşirea oraşului o rog să ia de la autostop doi elevi de liceu care făceau autostopul. I-am recunoscut: ambii locuiesc în Mălini, unul pe o uliţă din apropierea oficiului poştal, iar celălalt în apropierea bisericii. Şoseaua nu este aglomerată. Iva conduce cu viteză foarte mare, undeva la vreo 170 de kilometri pe oră. În câteva minute trecem de Rădăşeni apoi gonim către Sasca de parcă fugim de un pericol iminent. Iva reuşeşte să depăşească o ambulanţă şi maşina pompierilor care se îndreptau (presupun) către un eveniment. Lăsăm în urmă şi Sasca, iar în apropiere de Cornu Luncii, Iva reduce viteza dar nu cu mult . După cinci minute ajungem în centrul Măliniului. Iva opreşte, iar cei doi elevi vor să plăteasca. Un drum până la Mălini costă şapte lei dar cei doi scot numai cinci lei şi vor să îi dea Ivei. Bulgăroaica face un gest înspre ei, dar eu o reţin.
-Lăsaţi băieţi, nu daţi bani, le spun eu.
-Mulţumesc, spun cei doi dându-se jos din maşină bucuroşi.
Mă uit la Iva furios:
-Ai ajuns să iei bani de la elevi? Ai torpedoul bucşit de euro şi te lăcomeşti la 5 lei de la nişte copii!
-M-am prefăcut, răspunde Iva.
-Precis. . .
Ajungem la mănăstirea Slatina după un sfert de oră. Iva cunoaşte pe aici şi suntem duşi de către o măicuţă la o chilie unde mai multă lume aşteaptă să intre pentru a plăti acatiste şi eventual să se spovedească. Luăm loc.
-Pe mine m-a ajutat mult, spune o doamnă. Copilul meu a intrat la ingineri şi ne merge bine în casă.
-La ingineri se intră cu examen de dosare. Nu trebuia decât să completeze un formular, ironizez eu.
-Termină, mă calcă pe picior Iva.
Lumea aşteaptă să intre la preotul mânăstirii. Iva este luată înaintea celorlalţi. Bănuiesc că euroii din torpedou vor ajuta la mântuire la fel de mult ca şi rugăciunile. Iva nu stă mult. Se întoarce veselă plină de speranţă. Plecăm nu înainte de a repeta doamnei care se laudă că are copil student.
-Examen de dosare , doamnă.
– Domnule nu fiţi necivilizat.
-La revedere. Nu am mai auzit să plăteşti la mănăstire ca să intre la facultate cineva care susţine examen de dosare.
-Unde nu e credinţă nu ai ce să ceri.
Iva râde. Urcăm în maşină şi mă sărută pe obraz. Oamenii care aşteaptă în parcare se uită intrigaţi la noi de parcă am comite o blasfemie. Plecăm veseli fiecare cu gândul la altcineva. Toamna ne aruncă aşteptarea pe şoseaua acoperită de frunze şi umbre ale unor îngeri care şi-au pierdut stăpânii.
-Noi nu o să ne certăm niciodată, spune încet Iva.
-Nu o să ne certăm, răspund eu privind torpedoul rămas gol.
Cobor în Mălini. Iva îmi face semn veselă şi demarează către oraşul unde toată lumea o vede ca pe o femeie de o răutate extremă. E mult mai frig. Toamna îşi arată cu durere asprimea. Orele se rostogolesc agonizant către o nouă întrebare.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,7,63”-Editura Eikon