Consiliul Director al Asociației Editorilor din România a analizat situația creată de anunțul autorităților, din data de 8 martie 2020, privind interzicerea adunărilor publice de mai mult de 1000 de persoane, în întreaga țară, și a decis anularea celei de-a noua ediții a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, programată în perioada 12 – 15 martie 2020.
O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…
Am șters de praf felinarul bunicului. O să îl aprind într-o noapte binecuvântată când pomii din livada mea vor înfrunzi. Și când vor înflori vișinii îl voi aprinde. Cărăbușii vor zbura în jurul sticlei afumate, iar eu voi fluiera încet o melodie auzită în copilărie.
Mă așez pe cioata de brad. Primăvara șoptește numele fraților pomi. Cu dragoste. Cu multă dragoste. . .