în apartamentul silviei
s-au mutat două prostituate venite din crimeea
lena este cea tânără
pe spate şi-a tatuat chipul mariei de jesus
când face dragoste
ai impresia că
sfânta e fericită
liuba are piercinguri în sprâncene
poartă pantofi galbeni
numai galbeni
şi a refuzat să devină soţie de recuperator
o noapte cu femeile tatuate
este ca o ieşire cu barca în hiperspaţiu
sau ca şi cum ai juca baseball cu un papă
în palatul topkapi
sun la uşă cu gândul la reportul categoriei întâi
al jocului şase din patruzeci şi nouă
deschide liuba
e beată şi miroase a cânepă
în hol zace un bărbat dezbrăcat
– e mort spune liuba
a încercat să ne fure biletele de concert
ştii spune liuba în continuare
aveam de gând să mergem la concert
– la concertul cui întreb eu
cu ochii la bărbatul înjunghiat
– la concertul cuiva
scria pe bilet
astra ploieşti sau aşa ceva
– astra este o echipă de fotbal
reţine asta şi din câte ştiu
şi-a schimbat numele în astra giurgiu
liuba şi lena transportă cadavrul în bucătărie
ambele sunt drogate şi vorbesc despre
cum vor petrece la ziua aniversară a celui
deja mort
după ce şi-au aprins ţigările
încep să vorbească între ele la telefon
pe balcon găsesc un alt bărbat în agonie
nu îndrăznesc să deschid şi uşa dormitorului
îmi umplu buzunarele cu fructe exotice
şi părăsesc apartamentul murdar al femeilor
din crimeea
în faţa bisericii catolice
îmi fac cruce cu limba
din buzunar cad pe trotuarul mizerabil
portocalele biletele de concert
numărul de telefon al mariei de jesus.
Eduard Dorneanu
DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE
E gri cerul satului meu. Stau în cerdac și privesc cum zboară două berze înspre Pădurea Prisos. Diavolul blestemă și le cheamă undeva într-un loc unde zborul este asemeni poeziilor erotice: criptat și magic totodată. Soarele e închis sub armura norilor. Între vulcanii nestinși ai luminii și privirea mea au rămas doar norii posomorâți, șoaptelor umbrelor și zborul celor două păsări.
Simt cum mi se umflă falca dreaptă. Probabil că voi avea un abces dentar uriaș. Pipăi obrazul și mă sperii, nu am avut niciodată un asemenea abces. Din bucătăria de vară, se aude conversația dintre mama și Brăduța Casâncă. Intru în casă, iau o oglindă și mă întorc înapoi în cerdac pe băncuța de lemn.
-Șî la ci îni agiutî cî am așă mult popușoi?, întreabă Brăduța. Niciodatî nu am avut așă mult, da mie îmi pari rău dupî sămânța di popușoi vechi. Nu ișău așă mulți, da’ era mai ghini.
– Da’ aistea, ce au?, întreabă mama. Îți sparge mațele mămăliga făcută din făina lor ?
– Nu îi bunî mămăliga. Nu să leagî ca lumea. Îi ca un chisoc șî rea la gust pi deasupra.
– Da’ de unde ai avut sămânța de popușoi ?
– O luat barbatu-miu de la Stațiuni. Ci-i drept o avut câti trei știulețî pi strujan, da ci-am câștigat cu aiasta ? Găinili nu vor sî crapi în ieli grăunțî di aiestia nici bătute. Porcii mânâncî oleacî șî dupî aceia guițî sî li dau altceva. Nu trebuie schimbatî sămânța.
Falca mea se umflă în continuare. Mă privesc în oglindă și mă sperii. Ar trebui să merg urgent la dentist, dar voi cumpăra antibiotice și voi aștepta să se desumfle. E ciudat că nu mă doare nimic.
-Șî nu poți țâni porcii flămânzî, continuă Brăduța. Api i normal sî cumpăr grăunțî dacî am plin coșăru’ cu popușoi? Oari ci dracu’ au popușoii iștea di nu îs buni la gust?
Mă ridic și merg în bucătăria de vară. Mama și Brăduța mă privesc curioase.
-Iar ai abces?, se supără mama. De ce nu te duci la dentist? Acum, iar trebuie să cumpărăm tratament.
-Eu știu pi cineva cari o murit di la o măsă, spune Brăduța. Nu o tratat-o la timp șî o murit cî i-o agiuns sângili la creier.
-E grav dacă îți ajunge sângele la creier?, întreb cu o voce foarte serioasă.
-Nu măi este scapari. Măi ghini ti duci la dentist șî îțî scoati ci ai rău în gurî. Ci s-o umflat o măsă ori un dinti?
-Limba. E abces la limbă, nu la dantură.
-Doamni ferești!, nu am mai auzât așă ceva. Ia scoate limba sî văd șî eu.
Scot limba amuzat.
-N-are nica limba, bre, spune Brăduța. Tot la măsă ai ceva.
-Multă minte mai ai, se supără mama. Du-te la farmacie și cumpără ceva injectabil : oxacilină sau penicilină. De unde scoți prostiile astea ? Auzi!, abces la limbă.
-Du-te!, mă îndeamnă, Brăduța. Să nu să suie sângili la creier. Auzi, Eduard, di ci să fac așă mulțî popușoi din sămânța cumparatî di la Stațiuni?
-E modificată genetic, sămânța.
-Adicî, cum modificată ?
-E tratată și e spornică. Cum sunt și barabulele de sămânță. Numai că nu e prea sănătos. Îți poate ajunge sângele la creier dacă mânânci multă mămăligă din făină de popușoi din ăsta.
-Serios ? Di asta nu mânâncî porcii?
-Ei nu, am glumit. Dar am citit că nu e bună pentru ficat și alte organe. Nu e sămânță obișnuită, așa că nu e foarte sănătoasă. Așa cred.
-Api, eu la primavarî nu măi pun sămânțî di aiasta. Auzî, sî mânânc făinî modificatî magnetic, bătu-i-ar Dumnezău pi aiștia di o inventat asta.
-Genetic.
-Cum?
-Genetic, tanti Brăduța. Magnetic e altceva.
-La roșii e magnetic, așăi?
-Posibil.
-Vezi? Șî eu măi știu câti ceva.
-Da, da.
-Du-te după injecții, se supără mama. Lasă geneticul și magneticul. Hai!, întinde-o.
Zâmbesc și plec în casă. Găsesc o bancnotă de cincizeci de lei, mototolită și pătată cu cerneală. Nu plec înainte de a bea o ciocolată caldă chiar de ar fi să îmi explodeze falca. Mă așez înapoi pe băncuța de lemn din cerdac. Așez bancnota pe coama cerdacului și pun peste ea cana plină cu ciocoladă caldă. Nu apuc să sorb licoarea dulce. Intră pe poartă un preot gras, cu mustață, însoțit de doi bărbați cu părul alb, îmbrăcați în costume gri.
-Bună ziua!, mă salută preotul. Bărbații în costume gri nu spun nimic ci dau doar din cap.
Preotul mă privește cu interes, apoi spune unuia dintre cei doi însoțitori:
-Trece numele domnului în caiet. Văd că aveți abces. Cu rugăciune și ajutor medical trece rapid.
-A, nu. Sunt grăsuț din naștere, nu e abces.
-Sunteți grăsut numai la o falcă ? Se poate așa ceva?
-Da, e genetic. Bunicul era la fel. I se umfla falca dreaptă de Sânzâiene.
-Adică sunteți parțial grăsuț numai în anumite zile?
-Da. Am și eu fanteziile mele.
Cei doi bătrâni se apropie de mine. Unul dintre ei scoate un caiet școlăresc și un pix. Miroase a alcool. Mă privește în ochi și așteaptă ceva. Preotul se uită la bancnota de sub cana cu ciocolată caldă.
-Cum te cheamă?, mă întreabă bătrânul pensionar-secretar.
-Eduard.
Omul scrie prenumele meu pe o foaie albă. Mă privește insistent și așteaptă ceva. Preotul își pierde răbdarea.
-Dai odată sau nu?, mă întreabă bătrânul.
-Ce să dau, domnule?, întreb contrariat.
-Stați așa!, intervine preotul. Omul are dreptate, nu i-a spus nimeni nimic. În satul nostru, avem o biserică frumoasă. Avem și casă de prăznuire și casă de oaspeți. Și casă parohială avem, normal. Trebuie să cumpărăm două centrale : una pentru casa parohială și una pentru biserică și mai trebuie să punem termopane. Asta înseamnă că avem cheltuieli mari. Preotul din satul dumneavoastră și primarul ne-au înțeles și ne-au lăsat să colectăm donații.
-Știam că taxele se colectează, nu donațiile, am răspuns trist. Nu contează. Și eu ce trebuie să fac?
-Dacă vreți, puteți să ajutați cu o donație, spune preotul privind la bancnota de cincizeci de lei. Vecinii dumneavoastră au dat 100 de lei, două sute de lei, cât au avut și ei.
Cei cincizeci de lei sunt singurii bani pe care îi am în casă. Nu sunt sigur că îmi vor ajunge pentru a cumpăra flacoanele de oxacilină. Mi-e rușine de privirile celor trei, dar simt și o repulsie față de modul acesta de a cere bani pentru locașurile de cult.
-Eu nu am termopane, nici măcar centrală. De fapt, nici mașină de spălat. De ce ar trebui să dau bani cuiva care întreține fanteziile altora? Adică, a da bani pentru termopanele unei biserici înseamnă că am făcut un act creștinesc?
-Nu vorbi așa cu părintele că are trei facultăți, aproape că țipă omul cu caietul școlăresc. În loc să îți pară bine că te punem ctitor la biserică și ți se citește numele la fiecare slujbă, tu te iei de părinte? Părintele are trei facultăți. L-o dat și la televizor.
-Îmi dați chitanță pentru bani?
-Domnule, intervine preotul, noi nu dăm chitanțe dar te trecem pe caiet și îți pomenim numele la slujbe.
-Astea sunt fantezii, părinte. Vă trebuie termopane când lumea moare de foame. Nu vă dau nimic. Ar trebui să vă fie rușine să cereți.
Oamenii pleacă. Preotul se uită urât la mine și mă înjură printre dinți. Sar cerdacul și alerg desculț după ei. Nu îi ajung. Oamenii urcă într-o mașină de lux și pleacă la deal către satul Suha. Mă întorc în bucătăria de vară. Mama continuă discuțiile interminabile cu Brăduța.
-A fost cineva?, întreabă mama. Parcă am auzit vorbă de om străin.
-Omul care citește contoarul electric.
-Și ce a spus? Avem mult de plată?
-Mult. Tot mai mult.
-Of!, ce vremuri, se supără mama. Nu știu ce o să ne facem.
Mă duc în livadă. Diavolul blestemă din nou casele îmbogățiților peste noapte, leagănele copiilor celor care vând și cumpără suflete.
O buruiană de pe marginea șanțului valorează mai mult ca promisiunile oamenilor care cântă operă de proastă calitate în biserici. Culeg câțiva fragi sălbatici răsăriți prin iarba de umbră. Cele două berze se întorc la cuibul lor de pe un stâlp din Ulița Poștei. Mă doare capul și am temperatură. Mânânc fragii. Diavolul blestemă și mai tare oamenii în negru, slugile lor, cerul gri.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Vol II)-Editura Eikon
uşa dormitorului sofiei se deschide singură
în faţa mea stă în genunchi o bătrână capricioasă
monotonia o înţeapă cu ace de gheaţă
recompun într-un spaţiu convenţional
imaculata decepţie
spune ea
voi unge stigmatele cu zahăr ars
insectele îmi vor devora singurătatea
deschid dulapul în care sofia păstrează
seringile prafurile valuta
femeia ţipă scurt şi îmi muşcă piciorul drept
arunc pe geam substanţele halucinogene
bărboşii din tablourile impresioniste
înjură într-o latină vulgară
sofia scoate de sub pernă
un pistolet nichelat
gloanţele se înfig în statueta de lemn
a zeului pan
ascult blestemele zeului-ţap
şi urletele femeii fără prieteni
uşa dormitorului sofiei nu se poate închide
acolo pătrund serpentine deprimante
anotimpuri schizoide
erezii.
În vremea tinereții mele, se petreceau multe nedreptăți. Un exemplu: comuniștii nu doreau sub nicio formă organizarea de sesiuni de autografe, unde orice individ ( talentat ori pocnit în cap cu tigaia orgoliului) să împartă omenirii iscălitura sa buburuzoasă. Imaginați-vă câți tovarăși agramați ai epocii de ciudățoasă amintire au suferit și au plâns în biblioteci privind la cititorii interesați doar de literatura pură. Totuși, ,,Revoluția’’ a produs efecte și în cultură,iar grație economiei de piață( a se citi greață sau ceață, în funcție de zodie, please), egalitatea de șanse ne-a ,,ghinecuvântat’’ cu autori noi, unii atât de talentați încât doar simpla lor prezență în incinta unui lăcaș de cultură transformă fotografiile de epocă în păsări stimfaliene. Desigur, orice om care cunoaște ,,mersul’’ literaturii române contemporane știe că există o delimitare clară între scriitori. Practic, marea masă de lăudători ce se învârte în jurul târgurilor de carte precum babele care se târâie în genunchi în preajma mănăstirilor ortodoxe, e formată din autori nebăgați în seamă de critica literară . Numele lor nu apar în revistele de literatură cu adevărat importante, iar după ce nu vor mai participa la evenimente, vor fi imediat uitați și niciodată pomeniți . E adevărat, adeseori la aceste manifestări sunt invitați și unii dintre marii scriitori contemporani, dar asta e altceva.
Ok, să ne întoarcem la Romburacii noștri. În ultima vreme, întâlnesc tot mai mulți oameni care îmi spun: ,, a fost tare faină cartea cutare, nu mai citisem o carte de doi ani’’. ,,Da, de ce?, întreb pe fiecare dintre ei’’. Răspunsurile sunt mereu aceleași: ,,Nu am avut timp și mi s-a acrit după ce am citit porcăriile lui x ori y’’. Evident, oamenii mint. Au timp de bere, ascultă toate melodiile imbecile ale lumii, vorbesc la telefon până le fată mâța vecinului în pat și stau pe facebook destul de mult, așa că e greu de crezut că nu se pot citi două-trei pagini de carte pe zi. Cât despre cum scrie domnul x sau domnișoara y, asta e chiar o tâmpenie. Suntem contemporani cu prozatori, poeți și critici literari absolut geniali. Le spun mereu: ,,ești contemporan cu Buzura, Breban, Manolescu, Negrici, Cărtărescu,Mureșan etc…, i-ai citit?. Ai de unde alege, e plin autori foarte-foarte talentați’’. Nu avem deloc o literatură contemporană săracă, dimpotrivă.
Să ne întoarcem oleacă la târgurile de carte. Citeam într-un program al unui târg de carte că va avea loc o sesiune de autografe la care vor participa autorii unei edituri. Sunt curios dacă scriitorii în cauză ( deloc cunoscuți , doar activi pe facebook că acolo e raiul like-urilor și comentariilor grețoase) au avut un tiraj mai mare de 100 de cărți și dacă până la ora când vor fi gata de dat autografe au reușit să vândă prin librării ( virtuale ori ba) măcar 30 de exemplare din prețioasa lor operă. Pe scenă, va urca, se pare, Iisus Hristos Pantocrator care va rosti cuvintele magice: agramatism, banalitate, maci pentru toată omenirea. Apoi, lumea se va buluci în jurul tarabei de cărți și într-un moment de intensitate greu de descris, o lebădă chioară va spune :,,Cumpăr eu!’’. Iisus se va ridica și va întreba: ,,Ce vrei să cumperi?’’ Lebăda chioară nu va răspunde. Emoția e prea mare. Și e și vară. E cald. Prea cald. . .
dinozaurii din hârtie aleargă după femeia arici
vânzătorii de tablouri
primesc de la ea fotografia unui predicator manierist
şi autografe pe bilete de loterie
din partea lui spengler sau berdiaev
femeia arici se tratează de hipererotism
la clinica jobenului epic
incizia de povestiri plictisitoare ascunde
antiteza simulările terapeutice
doctrina interogativă
femeia spune
dinozaurii au puteri magice
ei pot să ne transforme singurătatea
într-un peisaj marin cu puteri hipnotice
sau
pot fixa durerea pe ultima silabă
a numelui
femeia arici aleargă printre tarabe
ecoul taie şuviţe din liniştea nopţii
sângele pătează
umbrele clepsidrei.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE
