Editoriale

Ziua Poeziei și inimile moarte

, , , , , , , , 2 Comments

Astăzi este o zi când mulți oameni afirmă că iubesc Poezia. Ei spun că dintotdeauna au fost sensibili, apropiați de metaforele care pot schimba visele în aripi. Mă bucur când aud asta, dar îi cred foarte rar pe cei care spun că iubesc Poezia. Să îi privim pe cititorii de poezie. Cine sunt aceștia? Există o categorie de cititori, nu foarte mulți, care citesc enorm și știu care sunt ultimele cărți de poezie apărute în librării, cine a câștigat premiile naționale, unde și când se țin marile târguri de carte. Din păcate, astfel de cititori sunt rari, dar aceștia, atâția câți sunt, merită tot respectul, pentru că fără ei, Poezia ar suferi enorm. Poezia trebuie nu doar scrisă ci și citită, zi de zi, vis de vis, anotimp de anotimp. Mai există o categorie de ,,cititori’’, cei care admiră la nesfârșit poeții anilor 1800, 1900 și care de fapt, nu citesc poezie contemporană, poate cel mult leșinăturile aruncate pe rețelele de socializare de tot felul de ,,genii’’ pe care se poate studia zi de zi, efectul Dunning-Kruger. De ce au rămas, oamenii aceștia la poeziile scrise acum 50 ori 100 de ani? Răspunsul este unul singur: e vorba de limitare intelectuală și emoțională. Cum ar fi fost dacă Eminescu ar fi fost necitit de cei care au trăit în același timp cu el? Ce s-ar fi întâmplat dacă Nichita ar fi fost total necunoscut de cei din jurul său? Ei bine, în zilele noastre, situația stă cam așa: ,,marii iubitori ’’ de poezie țin în față ca pe un scut numele poeților de altădată, nume care astăzi sunt considerate a fi mari. De citit, nu citesc mai nimic, așa zisa lectură a lor e de fapt constituită din ceea ce au învățat la școală. Practic aceștia laudă poeții despre care au învățat că sunt valoroși și atât. Cum poate cineva afirma că iubește poezia românească, dacă nu cunoaște și nu a citit poezie românească scrisă după revoluție? Mulți ,,cunoscători’’ în ale literaturii afirmă că nu există poeți contemporani care să merite a fi citiți, dar asta e o tâmpenie născocită de habariștii cu aere de erudiți facebook-cieni. Există poeți români contemporani absolut remarcabili, există poezie românească de o mare frumusețe. Faptul că oamenii găsesc mai greu drumul către raftul cu cărți de poezie este regretabil. Uneori, văd pe rețelele de socializare, cum ,,autori’’ lipsiți total de talent ,,ouă’’câte un text imbecil și sute de ,,iubitori’’ ai poeziei se manifestă admirativ în jurul catastrofei rimate ori ba. Mulți dintre cei care și azi, de Ziua Poeziei laudă texte lipsite de valoare sunt și ,,fanii’’ poeților care au trăit acum o groază de timp. Sunt de fapt oameni defazați, rămași într-un timp al ,,coborârii în jos’’ și al ,,sărutatului de talpă’’. Sunt inimi moarte care nu pot sărbători Ziua Poeziei pentru că nu au cum simți fiorul, vibrația, tremurul sacru.
Poezia are locul ei, departe de Labirint. Vor veni și zile mai bune. Curând. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-21 Martie/2019

Despre efemera strălucire a premiilor literare

, , 12 Comments

De ceva timp, mediocrii au pus stăpânire pe toate simbolurile românești. Îi vezi rânjind în fața camerelor de luat vederi, îi auzi gemând la radio, îi vezi cacofonind în reviste și ziare. La început au fost timizi, apoi s-au ridicat și s-au sprijinit unii pe alții până când au luat locul celor valoroși.Mediocrația se întinde asemeni unei ape otrăvite care se revarsă necontenit, alimentată de visele deșarte ale celor ce au descoperit că în România, o mână spală alte mii de mizerii și nimeni, absolut nimeni, nu se poate opune lacomiei celor născuți sub Zodia lui Midas.
Acum câteva zile, am citit despre decernarea unui premiu literar. Cei doi poeți care au câștigat premiul îmi erau total necunoscuți, și când spun necunoscuți, înseamnă că nici nu știam că ei existau pe această planetă. Curiozitatea m-a făcut să le caut cărțile premiate și grație unui amic, am intrat în posesia lor , foarte repede. Problemele , de abia acum încep. Cum ar trebui să arate o carte de poezie? Ce ar trebui să conțină? Hmm, măcar niște texte citibile, adică să nu îți fie rușine să le dai cuiva drept cadou. Să nu îți arate obrazul, un profesor de limba română. Să nu moară de râs un intelectual fin și să nu spună că ai luat-o razna . Ok, am luat cărțile și le-am deschis. Eram în Fălticeni, în parc. Nu am putut trece de pagina 6, la niciuna dintre cele două cărți. Nu are rost să analizez pe text, cărțile conțin texte care îți blochează creierul și nu îți permit să întorci o nouă pagină. E ca și cum ai sta în grajdul lui Augias și o babă de 100 de ani ar dansa la bară sau ca și cum ai merge la un film erotic și după ce te așezi pe scaun cineva îți acoperă ochii și urechile. Repet, nu am putut trece de pagina 6, poemele sau ce or fi fost alea, erau cumplite, de necitit, de neprivit. Cum și de ce au primit Premiul beep? Nu știu, dar nu am putut să le duc acasă, la Mălini. Le-am lăsat acolo, în parc, pe bancă, și am plecat trist deoarece iubesc Poezia din toată inima, iar ceea ce se întâmplă în zilele noastre, când oameni limitați emoțional și intelectual primesc premii foarte importante e peste puterea mea de înțelegere. După un timp, am aflat și numele celor din juriu. Am căutat pe net poezii scrise de unii dintre cei aflați în juriu și mi-am făcut imediat cruce cu limba. Aceeași poveste, aceeași lipsă de Lumină, de substanță, de talent. Cum s-a ajuns aici? Cum s-a ajuns ca mediocrilor să nu le mai ajungă lansările de carte și cronicile din reviste și să își dorească premii considerate foarte importante? Ei bine, era de așteptat. Acum, nimeni nu le mai poate spune că sunt niște neica nimeni cu aere de poeți neînțeleși. Ei sunt deja câștigătorii Premiului beep. Desigur, asta nu va conta. Poeziile lor sunt moarte, iar ecou nu vor avea. Vor trăi un timp din laude și like-uri. Apoi, vor apărea alți flămânzi care se vor acoperi de gloria mămăligoasă a marilor premii.
Poezia nu va fi rănită. Ea nu îi va recunoaște în veci pe domnii premianți. Poezia se scrie cu umilință și dragoste. Nesfârșită umilință. Infinită Dragoste . . .

Eduard Dorneanu

Mălini-17 Iulie/2018

Sesiune de autografe cu Iisus Hristos Pantocrator și o lebădă chioară

, , , , 0 Comments

În vremea tinereții mele, se petreceau multe nedreptăți. Un exemplu: comuniștii nu doreau sub nicio formă organizarea de sesiuni de autografe, unde orice individ ( talentat ori pocnit în cap cu tigaia orgoliului) să împartă omenirii iscălitura sa buburuzoasă. Imaginați-vă câți tovarăși agramați ai epocii de ciudățoasă amintire au suferit și au plâns în biblioteci privind la cititorii interesați doar de literatura pură. Totuși, ,,Revoluția’’ a produs efecte și în cultură,iar grație economiei de piață( a se citi greață sau ceață, în funcție de zodie, please), egalitatea de șanse ne-a ,,ghinecuvântat’’ cu autori noi, unii atât de talentați încât doar simpla lor prezență în incinta unui lăcaș de cultură transformă fotografiile de epocă în păsări stimfaliene. Desigur, orice om care cunoaște ,,mersul’’ literaturii române contemporane știe că există o delimitare clară între scriitori. Practic, marea masă de lăudători ce se învârte în jurul târgurilor de carte precum babele care se târâie în genunchi în preajma mănăstirilor ortodoxe, e formată din autori nebăgați în seamă de critica literară . Numele lor nu apar în revistele de literatură cu adevărat importante, iar după ce nu vor mai participa la evenimente, vor fi imediat uitați și niciodată pomeniți . E adevărat, adeseori la aceste manifestări sunt invitați și unii dintre marii scriitori contemporani, dar asta e altceva.
Ok, să ne întoarcem la Romburacii noștri. În ultima vreme, întâlnesc tot mai mulți oameni care îmi spun: ,, a fost tare faină cartea cutare, nu mai citisem o carte de doi ani’’. ,,Da, de ce?, întreb pe fiecare dintre ei’’. Răspunsurile sunt mereu aceleași: ,,Nu am avut timp și mi s-a acrit după ce am citit porcăriile lui x ori y’’. Evident, oamenii mint. Au timp de bere, ascultă toate melodiile imbecile ale lumii, vorbesc la telefon până le fată mâța vecinului în pat și stau pe facebook destul de mult, așa că e greu de crezut că nu se pot citi două-trei pagini de carte pe zi. Cât despre cum scrie domnul x sau domnișoara y, asta e chiar o tâmpenie. Suntem contemporani cu prozatori, poeți și critici literari absolut geniali. Le spun mereu: ,,ești contemporan cu Buzura, Breban, Manolescu, Negrici, Cărtărescu,Mureșan etc…, i-ai citit?. Ai de unde alege, e plin autori foarte-foarte talentați’’. Nu avem deloc o literatură contemporană săracă, dimpotrivă.
Să ne întoarcem oleacă la târgurile de carte. Citeam într-un program al unui târg de carte că va avea loc o sesiune de autografe la care vor participa autorii unei edituri. Sunt curios dacă scriitorii în cauză ( deloc cunoscuți , doar activi pe facebook că acolo e raiul like-urilor și comentariilor grețoase) au avut un tiraj mai mare de 100 de cărți și dacă până la ora când vor fi gata de dat autografe au reușit să vândă prin librării ( virtuale ori ba) măcar 30 de exemplare din prețioasa lor operă. Pe scenă, va urca, se pare, Iisus Hristos Pantocrator care va rosti cuvintele magice: agramatism, banalitate, maci pentru toată omenirea. Apoi, lumea se va buluci în jurul tarabei de cărți și într-un moment de intensitate greu de descris, o lebădă chioară va spune :,,Cumpăr eu!’’. Iisus se va ridica și va întreba: ,,Ce vrei să cumperi?’’ Lebăda chioară nu va răspunde. Emoția e prea mare. Și e și vară. E cald. Prea cald. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-13 August/2017

Pompoșenii

, , , , , 0 Comments

Un om este judecat după felul în care se îmbracă, după cum vorbește, după cum aleargă prin labirint. E ușor să judeci și imposibil să desfaci nodurile cu care sunt legate sufletele de tradiții, obiceiuri și ritualuri inutile. Viața cere jertfă de timp și suflet. Mereu.

Scriitorii sunt ,,judecați ’’ de către cititori ( nu discutăm azi despre criticii literari) într-un alt mod. Hai să ne imaginăm un stand de carte, să zicem la Bookfest sau Gaudeamus. Alături de stand, autorii sunt lăudați și periați. Asta nu  contează, nu mai ia nimeni în serios laudele aduse scriitorilor la lansări. E ca și cum ai merge la nuntă și trebuie să dai un dar, o lansare de carte aduce toate laudele lumii peste autori. O fi bine, o fi rău? Naiba știe, eu refuz să particip la așa ceva.  Bun, să revenim la cărți. Acestea stau pe tarabe și rafturi așteptând pe cititori. Ce e ciudat la multe dintre ele și te face să crezi că ai nimerit într-o zonă pinochiană a lumii? Ați ghicit, titlurile. După ’90, au devenit ,,scriitori’’, oameni care înainte de ,,revoluție’’ nu ar fi fost lăsați nici măcar să măture în fața clădirilor editurii. Apoi, au venit generațiile mai tinere, și alături de cei cu talent și chemare au apărut hamsterii literari, un soi de personaje agresive și evident ,,geniale’’ de nu se mai poate. Titlurile cu care ei și-au ,,ornat’’ cărțile sunt adeseori de un ridicol extrem. Încercarea  de a atrage pe cititori cu titluri care mai de care mai imbecile (metaforice, în mintea celor care le concep) duce la scăderea vânzărilor de carte. Autorii mediocri sunt cei mai devotați creatori de titluri ridicole. Prin ele vor să arate lumii întregi cât de erudiți și inspirați i-a lăsat Domnul printre noi. În mintea acestora , după o doză masivă de laude primite pe la lansări, se schimbă totul. De la omul obișnuit căruia mai nimeni nu îi răspundea la ,,bună ziua’’, la premiile primite de la ,,pretenari’’ e doar un pas. Altarul muciferian al falșilor scriitori crește zi de zi. Sigur, cititorul poate alege . Și totuși? Cui folosește primirea refugiaților frustrați și neîmpliniți în literatura română? Culturii? Să fim , serioși . . .

 

Eduard Dorneanu

Mălini-12 Mai/2017

Cea mai iubită dintre Lansatoare

, , 0 Comments

Cu toții am citit Biblia. În diferite versiuni, tradusă după mintea și interesele unora și altora. După cum știți, Domnul a muncit strașnic șase zile, apoi, în a șaptea zi s-a odihnit. Asta nu înseamnă că a dormit sau a stat tolănit într-un hamac. A, nu, nicidecum. Izvoarele nescrise spun că Dumnezeu a folosit ziua de odihnă într-un mod educativ, adică a participat la lansările de carte ale unor scriitori români.  Evident, cei care au adunat textele biblice au omis să menționeze asta,  invidioși fiind pe scriitori. Știu, o să spuneți că pe atunci nu exista popor român, limbă română și scriitori români. Ei, nu e chiar așa. Un mare guru dispărut în astral pe data de 32 februarie a afirmat în pauza unui meci de hochei pe iarbă că unii dintre scriitorii români contemporani sunt reîncarnarea unor personaje biblice. Și-a dat seama, după numărul imens de laude primite de aceștia, dar mai ales după citirea textelor ,,sacre’’ tipărite, expuse și etalate la toate târgurile de carte ale țării. Multe dintre aceste texte provoacă starea de plictiseală, stare despre care se știe că înainte de Apocalipsă era considerată a fi primul semn de sfințenie și aducea bilet sigur pe o navă extraterestră, arca lui Noe fiind rezervată pentru maneliști, animăluțe de companie și arbitri de fotbal.

Dacă totuși, nu toată lumea a citit Biblia, aproape toată lumea citește anunțurile de pe facebook. Unul dintre ele mi-a atras atenția în mod deosebit, e vorba de un anunț despre care Nostradamus, în celebrele sale catrene a scris , apoi a șters, a scris iar și naiba știe de ce, în ziua aia nu a plouat, așa că Nostradamus a șters iar. În anunț se spune că a început numărătoarea inversă și că peste 17 zile (days, în engleză, incredibil, nu-i așa?) va avea loc lansarea unei cărți. Cine a autorul? Eminescu? Nichita? Giordano Bruno?Adolf, Inimă de Zid? Nu, prieteni, e vorba de o scriitoare contemporană româncă. Acest anunț hasekiano-bombastic ridică unele întrebări: 1.Numărătoarea inversă se face cu voce tare, la colț de bibliotecă sau invocând starea orgasmică a țestoaselor sacre din Munții Baboquivari? 2. Cele 17 zile sunt considerate, zile de vechime pe cartea de lene sau spor de grăsime pe creierul mic? 3 Așteptarea poate provoca tsunami în sticlele de suc acidulat?

Bun, o să întrebați dacă am idee cine este doamna scriitoare care va avea această trâmbițată lansare. Da, prieteni, am citit câteva capitole din cărțile dumneaei. Mărturisesc că nu am avut cum să termin niciunul dintre capitolele citite deoarece m-au plictisit cumplit. Nu vă spun numele ei, pentru că aș tranforma acest editorial într-un loc unde s-ar comenta pro și contra genialitate. Distinsa scriitoare are următorul profil: e prezentă pe la toate posturile tv, (de la televiziunea popilor la televiziunea publică)și la multe posturi de radio. Are postere uriașe din care ne privește misterios, ceea ce mă face să cred că îi plac foarte mult riglele fabricate în Peru. Chipul dumneaei apare pe coperta unu a cărților, pe coperta patru și alaltăieri mi s-a părut că îl văd și pe ambalajul unei eugenii, dar nu, a fost doar o halucinație datorată stării de plictiseală indusă de citirea unui capitol dintr-o carte scrisă de dumneaei. Dacă e lăudată de criticii literari? O!, foarte lăudată. Chiar sfătuiesc pe cei care iubesc literatura să citească cronicile de 116 ori înainte de a citi cărțile acestei scriitoare. În felul acesta, vor avea o părere foarte bună despre scriitoare și nu va mai conta conținutul cărților.

Să ne întoarcem la Biblie. Deși nu scrie în Sfânta Carte, Dumnezeu va fi peste 17 zile la o lansare de carte, în România. Va asculta cum criticii literari, oamenii de bine și prietenii scriitoarei vor lăuda noua sa carte, apoi se va ridica în Slava Literaturii Contemporane și va rosti : ,,Ești cea mai iubită dintre Lansatoare’’. Asta nu știu dacă e de bine ori de rău. Știu cui îi pasă de lansare și de numărătoarea inversă: Nimănui. Cu ,,N’’-mare și afiș zâmbăreț. Urmează laudele de la radio, tv și de pe facebook. Fix ca înainte de Apocalipsă.  Incredibil. . .

 

Eduard Dorneanu

Mălini-5 Mai/2017