Despre efemera strălucire a premiilor literare
De ceva timp, mediocrii au pus stăpânire pe toate simbolurile românești. Îi vezi rânjind în fața camerelor de luat vederi, îi auzi gemând la radio, îi vezi cacofonind în reviste și ziare. La început au fost timizi, apoi s-au ridicat și s-au sprijinit unii pe alții până când au luat locul celor valoroși.Mediocrația se întinde asemeni unei ape otrăvite care se revarsă necontenit, alimentată de visele deșarte ale celor ce au descoperit că în România, o mână spală alte mii de mizerii și nimeni, absolut nimeni, nu se poate opune lacomiei celor născuți sub Zodia lui Midas.
Acum câteva zile, am citit despre decernarea unui premiu literar. Cei doi poeți care au câștigat premiul îmi erau total necunoscuți, și când spun necunoscuți, înseamnă că nici nu știam că ei existau pe această planetă. Curiozitatea m-a făcut să le caut cărțile premiate și grație unui amic, am intrat în posesia lor , foarte repede. Problemele , de abia acum încep. Cum ar trebui să arate o carte de poezie? Ce ar trebui să conțină? Hmm, măcar niște texte citibile, adică să nu îți fie rușine să le dai cuiva drept cadou. Să nu îți arate obrazul, un profesor de limba română. Să nu moară de râs un intelectual fin și să nu spună că ai luat-o razna . Ok, am luat cărțile și le-am deschis. Eram în Fălticeni, în parc. Nu am putut trece de pagina 6, la niciuna dintre cele două cărți. Nu are rost să analizez pe text, cărțile conțin texte care îți blochează creierul și nu îți permit să întorci o nouă pagină. E ca și cum ai sta în grajdul lui Augias și o babă de 100 de ani ar dansa la bară sau ca și cum ai merge la un film erotic și după ce te așezi pe scaun cineva îți acoperă ochii și urechile. Repet, nu am putut trece de pagina 6, poemele sau ce or fi fost alea, erau cumplite, de necitit, de neprivit. Cum și de ce au primit Premiul beep? Nu știu, dar nu am putut să le duc acasă, la Mălini. Le-am lăsat acolo, în parc, pe bancă, și am plecat trist deoarece iubesc Poezia din toată inima, iar ceea ce se întâmplă în zilele noastre, când oameni limitați emoțional și intelectual primesc premii foarte importante e peste puterea mea de înțelegere. După un timp, am aflat și numele celor din juriu. Am căutat pe net poezii scrise de unii dintre cei aflați în juriu și mi-am făcut imediat cruce cu limba. Aceeași poveste, aceeași lipsă de Lumină, de substanță, de talent. Cum s-a ajuns aici? Cum s-a ajuns ca mediocrilor să nu le mai ajungă lansările de carte și cronicile din reviste și să își dorească premii considerate foarte importante? Ei bine, era de așteptat. Acum, nimeni nu le mai poate spune că sunt niște neica nimeni cu aere de poeți neînțeleși. Ei sunt deja câștigătorii Premiului beep. Desigur, asta nu va conta. Poeziile lor sunt moarte, iar ecou nu vor avea. Vor trăi un timp din laude și like-uri. Apoi, vor apărea alți flămânzi care se vor acoperi de gloria mămăligoasă a marilor premii.
Poezia nu va fi rănită. Ea nu îi va recunoaște în veci pe domnii premianți. Poezia se scrie cu umilință și dragoste. Nesfârșită umilință. Infinită Dragoste . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-17 Iulie/2018