Proza

Cărțile mele la la Salonul Internațional de Carte Bookfest- CHIȘINĂU 2023

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2023 are loc în perioada 30 august – 3 septembrie/2023 la Universitatea de Stat din Moldova – MEDIACOR – intrarea din Str. Alexandr Pușkin.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mălini-volumul I ( fragment )

Norii ascund singurătatea Domnului. Privirea mea nu poate trece dincolo de perdeaua câlţoasă care acoperă tristeţea divină. Vişinii întind braţe uscate îngerilor-oameni. Aud cum plâng frunzele pârjolite ale mărului ionatan. Mă aşez pe trunchiul de brad şi ascult. Frunzele plâng. Umbre cu aripi uriaşe vin dinspre imaş. Trupurile lor se preling deasupra caselor, uliţelor, rănilor.
Eduard Dorneanu
Din ,,MĂLINI”-vol 1

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca/2023 și au cumpărat cărțile mele.

Cărțile mele la ediția cu numărul 22 a Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca

Timp de cinci zile, între 5 și 9 aprilie/2023, Piața Unirii găzduiește ediția cu numărul 22 a Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

7, 63 (fragment)

Iarna aprinde candele sfinte pentru fiecare suflet rătăcit. Fântânile părăsite îşi primenesc izvoarele cu lacrimile îndrăgostiţilor. Animalele de pradă hoinăresc de la o tristeţe la alta. Sângele dimineţii spală ochii cerului. Ecoul viselor risipeşte inocenţa. . .

Autor -Eduard Dorneanu
Editura Eikon
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2013
ISBN: 978-973-757-926-3
NR. PAGINI: 108
FORMAT: 13x20cm

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA” pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, în perioada 12 – 15 octombrie 2022, cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții. Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA” pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA-23-25 septembrie 2022

În perioada 23-25 Septembrie 2022 are loc manifestarea culturală ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de carte Libris/Piatra Neamț și au cumpărat cărțile mele.

Cărțile mele la cea de a XII-a ediție a Târgului de carte Libris/Piatra Neamț

În perioada 15 – 18 septembrie 2022 la Pavilionul Expozițional Municipal din Bulevardul Republicii/ Piatra Neamț va avea loc cea de a XII-a ediție a Târgului de carte Libris.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău și au cumpărat cărțile mele.