Pisicile pufoasa și tori aleargă în jurul unei nectarine
poate fi o joacă sau un ritual inventat în timpul domniei împăratului valens
ce imagine toxică spune ioana
alergarea în jurul unui sâmbure învelit în carne vegetală
este asemeni asaltului asupra unei inimi inexpugnabile
acoperită cu vin albastru și frunze de coca
dar tori aleargă uite aleargă mereu
nu îi pasă de razele gri-fierbinţi ce trec pe sub barierele umbrelor
şi întind capcane termice
și pufoasa aleargă spun eu
cât de norocoase pot fi fructele neatinse de dinți și de limbă
fructele acelea pe care oamenii le privesc îmbrățișați
sângerând alb unul în celălalt
ca într-un ritual inventat în timpul domniei împăratului valens
nu-i așa ioana
spune tu.
Îngerii Domnului sapă tranşee în cimitirul satului. Fiecare lovitură de cazma este însoţită de un ţipăt. Cel mai tare ţipă cei înmormântaţi în apropierea treptelor bisericii. Ei au fost puternici, bogaţi, mândri. Au avut bani şi au prins loc de veci în faţă. Crucile lor se ridică deasupra tuturor celorlalte. Îngerii sapă. Morţii ţipă. Fără oprire. Cei mai tăcuţi sunt sinucigaşii şi oamenii cu morminte modeste. Vocile lor de abia se aud. Lumânările stinse se aprind pentru o clipă şi ard doar atât cât cineva să îşi poată aminti numele celor plecaţi fără lumină. Îngerii sapă tranşee în argila cimitirului. Clopotele au încremenit. Nu plânge nimeni. Nimeni.
Flăcările aragazului ucrainean scot fum. Flacăra albastră se micşorează şi dispare. În bucătărie miroase ca în atelierul lui Hefaistos din insula Lemnos. Butelia este goală şi trebuie neapărat schimbată. Am de ales: o pot schimba la Tudoran, la Buteseacă sau la Căpiţă. Mai sunt şi alţi consăteni care au rastele de butelii dar sunt prea departe de casa mea. Aleg să o schimb la Buteseacă. Intru în curtea familiei Buteseacă. Rastelul are două rânduri de butelii de culoarea albastră sau gri. Majoritate buteliilor sunt pline de găinaţ şi de rugină. În spatele lor este legat un câine uriaş căruia îi curg balele. Dacă ar scăpa din lanţ doar cu o grenadă l-aş putea pune la pământ.
-68 de lei costă, îmi spune Nuţulica Buteseacă.
Plătesc. Aleg întotdeauna butelii albastre. Nu sunt superstiţios, dar în alte locuri buteliile gri sau verzi nu sunt primite. Butelia este grea. O agit. Aşa verific dacă nu are în ea apă. Mă întorc acasă cu prada metalică.
-Vezi să nu o strângi prea tare, îmi spune mama.
Ceasul buteliei are cheia încorporată. Nu e greu de strâns. Îmi amintesc de tata. El folosea o cheie uriaşă, nepotrivită. Se chinuia mult până reuşea să monteze ceasul şi cordonul buteliei.
Pe vremea când tatăl meu era printre noi iar cei patru meri altoiţi nu se uscaseră îmi plăcea să ascult şoaptele livezii stând pe trunchiul de brad. Eram un copil care iubea culorile, vântul şi păsările. Tata stătea pe un taburet din lemn de vişin. Era îmbrăcat cu raiaţi cafenii şi cămaşă albă. Se mişca greu dintr-un loc în altul. Vorbea greu. S-a mai purtat pe picioare doi ani, apoi a paralizat. Cinci ani nu a vorbit, nu s-a mişcat. De la o sută douăzeci de kilograme, a ajuns la patruzeci.
Viaţa a fost aspră cu el.
Stăteam în livadă sub meri. Tata tăia merele culese în felii.
-Facem compot.Ce bun o să fie la iarnă, se lauda singur.
Un fruct a căzut din măr în capul meu. Am ţipat. Merele erau mari şi foarte tari.
-Cere de pomană careva dintre Dorneni, a spus mama. Să dai cuiva ceva de pomană.
-De ce?
-Morţii cer. Cum de ce? Aşa o să faci şi după ce o să murim noi? Nu o să ne dai nimic de pomană?
-Mi-a căzut un măr în cap. Ce legătură au morţii cu asta ?
Mama nu mi-a mai răspuns. Lumea satului este plină de superstiţii.
-O să îţi povestesc cum bunicul tău s-a luptat cu dracul, mi-a spus tata.
-Niculai, nu îi spune băiatului din astea, s-a supărat mama.
-Ba îi spun. Mie mi-a spus tatăl meu ce a păţit, iar Eduard trebuie să afle şi el. Vrei să afle, Eduard ?
-Vreauu, am răspuns eu bucuros sub privirile mânioase ale mamei.
-Bine. Ascultă, atunci. Bunicul tău, Vasile Dorneanu se întorcea din cărăuşie cu căruţa. Era imediat după război. Noaptea locurile rele erau bântuite de sufletele celor morţi în luptele din anii ’40. Căruţele veneau dinspre Fălticeni. Erau trei oameni din Mălini: Vasile Dorneanu, unu’ de-a lui Cojocea din Suha şi un alt om care stă tocmai în capătul satului Văleni. Nu îmi mai amintesc cum a spus că îl chema. După ce au făcut stânga la Cornu Luncii, au ajuns la Podul Moldovei. Prima căruţă care a intrat pe pod a fost a bunicului tău, apoi a lui Cojocea şi ultima a omului din Văleni. Era noapte cu lună plină şi se auzea cum curgea Moldova. La jumătatea podului, un om cu o traistă în spate a strigat bunicului tău să îl lase să se suie în căruţă. Bunicul tău nu a vrut şi omul acela ciudat s-a urcat singur din mers şi s-a aşezat în fundul căruţei pe un balot de paie. Vasile Dorneanu a oprit căruţa şi s-a dat jos. Nu ştiu ce a văzut dar l-a prins pe om de după mijloc şi l-a aruncat peste parapetul podului, în apa Moldovei. Ceilalţi doi căruţaşi au jurat că au văzut cum în urma ,,omului” au ieşit flăcări. Ăla era un diavol, Eduard, aşa să ştii. Şi bunicului tău i s-a dus vorba că a omorât pe dracu’.
Atunci nu m-a convins tata. Acum îl cred din toată inima şi îmi pare rău că nu am ştiut să îi mulţumesc pentru sufletul pe care îl punea în fiecare povestire în care evoca pe cei din familia mea: pe frumoasa Ruxandra, pe Ilie, pe Andrei, pe bunica Maria.
Tata a murit în data de 7 august 1984, după o lungă şi îngrozitoare suferinţă ( aşa cum am mai scris-a fost paralizat total în ultimii cinci ani din viaţă). Îmi amintesc ultimele lui clipe de viaţă. Începuse să horcăie. Mama m-a chemat să stau lângă el şi a fugit să-i aducă pe vecini. Am aprins lumânarea din borcanul de sticlă. Ne-am privit în ochi câteva minute, apoi îngerul de pază a plecat cu sufletul lui pentru a se închina Domnului, dincolo de albastru. Pentru tatăl meu, moartea a fost o binecuvântare. Durerea a aprins lumânări, a copt colaci şi a adus praporii în curtea familiei mele. Dar pentru tata, moartea a fost o binecuvântare. Eu ştiu.
-Ai strâns bine butelia?, mă întreabă mama. Eşti cu mintea în altă parte. Ai strâns-o sau nu?
-Am strâns-o, mamă.Am strâns-o.
Mormântul tatălui meu este modest. Nu are criptă, nici lanţ nichelat, nici felinar din fier. Nu are cruce uriaşă de marmură şi nici litere aurite. La capul tatălui meu este o cruce din fier negru, pe care eu i-am scris cu mâna tremurândă numele.
Îngerii sapă tranşee în cimitirul satului. Morţii ţipă. Clopotele au încremenit. Nu plânge nimeni. Nimeni.
Aniversări:
1715 – Luc de Clapiers, marquis de Vauvenargues, scriitor francez
1809: Alfred, Lord Tennyson, poet englez
1826 – Thomas Alexander Browne, scriitor englez/australian
1868: Paul Claudel, poet, dramaturg și eseist francez
1868: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar
1874 – Charles Fort, scriitor american
1889 – John Middleton Murry, poet, scriitor englez
1920 – John Graves, scriitor american
1926 – János Rózsás, scriitor maghiar
1941: Cezar Ivănescu, poet român
1956 – Bill Emmott,scriitor, jurnalist englez
1972 – Paolo Bacigalupi,scriitor american
Aniversări:
1813: Ivar Aasen, poet norvegian
1850: Guy de Maupassant, scriitor francez
1880 – Ruth Sawyer, scriitor american
1889: Conrad Aiken, scriitor american
1916 – Peter Viereck, poet american
1922: Marin Preda, scriitor român
1960 – David Baldacci, scriitor american
Aniversări:
1604 – François Hédelin, scriitor francez
1792: Percy Bysshe Shelley, poet englez
1839 – Walter Pater, scriitor, critic literar, academician englez
1859: Knut Hamsun (Knut Pedersen), scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel
1884: Béla Balázs, om de litere, ziarist, teoretician maghiar
1913 – Robert Hayden, poet american
1957 – Brooks D. Simpson, scriitor, istoric american
1965 – Wayne Pacelle, scriitor american
1971 – Bethan Benwell, scriitor, academician englez
Aniversări:
1692 – John Henley,poet englez
1766 – Aaron Chorin, poet maghiar
1863: Géza Gárdonyi, scriitor și jurnalist maghiar
1873: Bruno Petzold, scriitor german
1886 – Maithili Sharan Gupt, poet indian
1904: Clifford D. Simak, scriitor american
1909 – Walter Van Tilburg Clark, scriitor american
1918 – James MacGregor Burns,scriitor, istoric american
1920 – Max Fatchen,scriitor, jurnalist australian
1921 – Hayden Carruth, poet, critic literar american
1926 – Anthony Sampson,scriitor, jurnalist englez
1943 – Steven Millhauser,scriitor american
1958 – Lindsey Hilsum,scriitor, jurnalist englez
Pietrele prundului strălucesc ca ochii copiilor înainte de rugăciunea de seară. Suha murmură blesteme şi incantaţii. Dumnezeu aruncă punte între mine şi El. Icoanele sfinţilor-copii curg la vale. Apele au grijă de ele. Icoanele nu se lovesc de pietre, nu se agaţă de rădăcinile copacilor. Imaginile sfinţilor se mişcă. Dumnezeu le priveşte liniştit şi aşteaptă primul meu pas. Puntea este îngustă. Icoanele curg necontenit pe sub ea.
Ajung la locul numit ,,La răchiţi”. Aici apele Suhăi formează un cerc mare şi adânc, un ştiolbon cum îi spun oamenii locului. Sub mal e plin de peşte: clean, mreană, boişteni. Pe mal creşte iarbă sălbatică, ţepoasă. Cele câteva răchite strâmbe dau numele acestui loc. În scorbura uneia dintre ele păstrez câteva amintiri din copilărie: un briceag, un pachet de cărţi de joc, un pachet de ţigări gol, creioane şi alte mărunţişuri. Au trecut treizeci şi şapte de ani de când am ascuns aceste lucruri în scorbură. Nimeni nu le-a găsit. Nimeni nu mi le-a luat. Acum o să las un bănuţ auriu de cinci bani. Îmi este drag acest loc. Foarte drag.
Îmi amintesc. Era vara anului 1976. Locul era împânzit de copii şi tineri. Mi-i amintesc: Brebu Bălănică ( era mai mare ca mine, a murit la numai treizeci şi ceva de ani), Pituş Cană , Vasil Mocuţă, verii lui Vasil, Ceprică, Robert, Mărcuşel, Mai erau şi Linel, Silvestru Cotoran şi Gaie Ţurlache. Pescuiam la râmă. Apele erau tulburi şi nu reuşeam decât să ne agăţăm cârligele de tot felul de lemne aduse de apă. Linel se plângea de faptul că el nu a prins niciodată un peşte. Fratele lui, Silvestru încerca să îl ajute în fel şi chip. Peştele nu trăgea. Ceilalţi puşti nu îşi pierdeau răbdarea. Aveam pregătite borcane de sticlă cu apă proaspătă în care să depozităm eventualele capturi. Orele treceau greu. Noi toţi aşteptam. Una din plutele undiţelor lui Silvestru a intrat sub apă.
-Repede, Linel! Ţine de undiţă a strigat Silvestru.
-Da, ţin, a răspuns Linel.
-Trage acum!
Linel a scos de sub luciul apei un mic peştişor, un porcuşor.
-Hihihihihi, a început Linel să se bucure zgomotos. Primul meu peşte. Hihihihi.
-Ba nu e prins de tine, a spus Pituş. L-a prins Silvestru. Nu te mai da mare.
-Nu e prins de tine, a sărit cu gura şi Gaie.
Linel continua să râdă. După câteva minute peştele a murit.
-De ce a murit?, a întrebat Linel cu ochii în lacrimi pe fratele său.
– Nu a mai avut aer. Lasă că prinzi altul.
– Linel, nu mai faci hihihi?, l-a ironizat Ceprică.
Linel a plecat cu fratele lui, iar noi am rămas să pescuim în continuare. Nimeni nu a mai prins nimic. Peştele nu voia cu nici un chip să muşte nada. Şi totuşi la un moment dat îl aud pe Pituş ţipând:
-Bă, veniţi încoa’. Ce dracu’ e ăsta? E peşte? Aşa mare?
La un metru de mal, într-un loc unde se putea vedea prin pânza apei apăruse un clean de o dimensiune neobişnuită. Nu era chiar uriaş, nu cântărea nu ştiu câte kilograme, dar nu mai văzusem niciodată un peşte atât de mare în apele Suhăi.
-Bă, tăceţi din gură că eu intru să îl prind cu mâna, ne-a zis Brebu.
-Mi-l dai mie?, s-a rugat Pituş. Îţi dau 10 lei. Îţi cumperi trei pachete de ,,Carpaţi” cu banii ăştia.
-Ai 10 lei?
-Am. Uite, ia.
Pituş a scos din buzunar o bacnotă mototolită.
-Gata, băi. Dacă îl prind îţi dau peştele şi tu dai banii.
-Da.
-Acuma linişte ca să pot intra după el.
Brebu a intrat în apă. Câteva minute nu s-a mişcat, apoi cu un singur gest a prins peştele de sub burtă şi l-a aruncat pe mal.
-E un clean uriaş, am auzit pe cineva strigând.
-Prindeţi-l băi că sare înapoi în apă, a strigat Brebu.
Toată puştimea a participat la imobilizarea cleanului. Fiecare dintre noi visa să prindă un astfel de exemplar.
-Na, banii, a spus Pituş. Eu iau peştele.
-Nu ţi-l mai dau, a răspuns Brebu.
-Dă-mi-l băi că ai promis.
Pituş a început să plângă. Copiii şi-au strâns undiţele. Nu mai avea niciun rost să mai stăm într-un loc unde peştele nu muşcă nada.
-Băi, dă-mi peştele că ai promis, continua Pituş.
-Nu îl dau, băi răspundea Brebu.
-Îţi mai dau cinci lei.
-Degeaba. Nu ţi-l dau.
A trecut mult timp de atunci. Brebu a murit tânăr. Pituş a prins peşti mult mai mari decât cleanul pe care voia să îl cumpere. Locul a rămas neschimbat. Alţi copii vin acum la pescuit. Alte bucurii şi alte tristeţi răsună pe malurile Suhăi.
Pietrele prundului strălucesc ca ochii copiilor înainte de rugăciunea de seară. Dumnezeu pescuieşte icoane dincolo de puntea îngustă care ne separă tristeţea. Ne privim pe furiş. Suha murmură blesteme, incantaţii. Imaginile icoanelor se mişcă. Durerea este ca o piatră aruncată pe luciul apei. Ne privim pe furiş. Din nou.
Aniversări:
1815 – Adolf Friedrich von Schack, poet, istoric german
1865 – Irving Babbitt, academician, critic literar american
1867 – Ernest Dowson, scriitor, poet englez
1878 – Aino Kallas, scriitor finlandez/estonian
1900 – Holling C. Holling, scriitor american
1907 – Mary Hamman, scriitor, jurnalist american
1912 – Vladimir Žerjavić, scriitor croat
1914 – Félix Leclerc, poet, actor canadian
1920 – Louis Pauwels, scriitor, jurnalist francez
1922 – Geoffrey Dutton, scriitor, istoric australian
1924 – James Baldwin, scriitor, poet, critic literar american
1929 – K. M. Peyton, scriitor englez
1931 – Karl Miller, critic literar, jurnalist englez
1939 – Benjamin Barber, scriitor american
1942 – Isabel Allende, scriitor, jurnalist chilian/american
1943 – Rose Tremain, scriitor, academician englez
1946 – James Howe,scriitor, jurnalist american
1950 – Jussi Adler-Olsen, scriitor danez
1953 – Anthony Seldon, scriitor, istoric englez
1955 – Caleb Carr, scriitor, istoric american
