Chemare
palmele muncite ale mamei au deschis poarta mare dinspre drum
trebuie să vină primăvara spune ea
pe cărare curată din adâncul pădurii prisos
și chiar mai departe din ținutul de margine al albastrului
domnul ne ascultă cuvintele de curaj
lacrimile sale ung zăvorul și lecuiesc fierul de bolile iernii
răspunsul său curgător este un act aproape uman iar apa sfințită
care cade din mila ascunsă în ceruri
ne purifică rănile durerea pașii încercănați de bătrânețe
ai mamei
nu mai rămâne nimic din bezna catifelată a răului
mama poate pentru a optzeci și opta rugăciune
să își cheme anotimpul de suflet
înapoi
ba mai mult ecoul căzut peste satul meu cu nume de copac binecuvântat
poate să extragă partea rațională a durerii
iar mama chiar și pentru o chemare aude și vede pe cei de demult
și palmele ei muncite opărite de apele neiertătoare
se împreunează a cântec cu noduri
buzele ei cheamă cheamă cheamă
în dulcele alint al celor fără de tinerețe
nume și zile
nopți și iertare
cumva
Din volumul ,,Amprentele iubirii”
