Ioana își lipește inima dreaptă de cutele cearceafului negru
Uite așa pământul trece prin pământ îi spun
Fara fluctuații vibraționale fară argumente mesianice
Fără o recuzită mistică ascunsă sub un pat de motel
Trupul ei plutește deasupra mea ca o dronă
îi aștept curgerea și supunerea
apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ioanei
ea nu respiră
diavolul își înfige ghearele în albastru
nu respira îi șoptesc
nu respir eduard răspunde tremurând de plăcere
apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ioanei
apăs
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – Editura Tracus-Arte
Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu
Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou
Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite
duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
,,qu ‚ on en parle plus’’
Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA” (Editura Tracus Arte )
Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Premii/Nominalizări
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.
Dimineaţa se aşază flămândă în palmele Domnului. Roua se scurge printre degetele Lui şi răcoreşte gutuii, porumbul spintecat de grindină şi mormântul tatălui meu. Îngerii de noapte se retrag lăsând în urmă şoapte şi ecouri. Clopotul bisericii clatină liniştea. Respir adânc. Livada mă strigă cu vocea firelor de iarbă. Aud şi înţeleg. Aud.
-Să te duci să cumperi patru kile de prune. Apoi să faci focul în soba din livadă. O să facem compot.
Mama îmi dă indicaţii. Anul acesta nu avem niciun fruct. Va trebui să cumpărăm absolut tot.
-Cât costă un kil? Ştii?
-3,5 lei răspund eu.
-E prea scump, hotărăşte mama. Te duci şi cumperi direct de la maşină. Vezi că are prune de vânzare şi Gaie, ficiorul lui Larion Ţurlete.
-Păi nu e mort?
-Am spus ficiorul, nu mortul. Gaie vinde prunele cu 2.5 lei.
-Unde? Eu nu l-am văzut pe omul ăsta de vreo zece ani.
Mama nu răspunde. Ia o plasă şi pleacă . O economie de 4 lei nu e puţin lucru. Asta înseamnă aproape costul a trei pâini sau a unui kilogram de făină albă.
Aprind focul în soba de fier din livadă. Surcelele de brad pârăie. Milioane de ochi înlăcrimaţi primesc conturul magic al focului. Tai bucăţi de lemne verzi. Am nevoie şi de jar. Dimineaţa se topeşte ca o rugăciune rostită în genunchi în faţa unei prostituate decapitate. Plita sobei se încinge. Prin crăpăturile ei, iese fum şi flăcări subţiri.
-Mi-a făcut şi scăzământ, se bucură mama. Mi-a scăzut greutatea sâmburilor. Nu am plătit jumătate de kilogram.
Asta este una dintre bucuriile mici ale zilei. Prunele nu sunt foarte coapte. Nu s-ar putea face din ele magiun sau dulceaţă. Sunt prune uriaşe, aduse de undeva din sudul ţării. În satul meu, prunii rodesc prune mici dar foarte gustoase. Anul acesta grindina a distrus tot rodul.
Borcanele cu prune sunt puse în apa unei cratiţe uriaşe. Le las să fiarbă. Îmi iau ciocolata caldă şi mă aşez în cerdac, pe banca de lemn. Unul dintre aricii care locuiesc sub cerdac traversează aleea de ciment crăpat. Pentru o clipă se opreşte şi mă priveşte în ochi. Ne ştim de mult timp. Nu îi este frică de mine. Pe zoană trece cu pas greoi un bătrân din satul vecin.Numele lui de familie este Pohrib. În fiecare zi vine de câteva ori până la magazinul vecinului meu. Intră în magazin şi cere o vodcă, apoi pleacă încet către casă. Face acest ritual de câteva ori pe zi. L-am cunoscut mai bine pe unul dintre copiii lui, pe Onu. Din păcate, Onu sau ,,Sfântul ” cum îi spuneau colegii de liceu s-a prăpădit de tânăr. Cred că nu a prins patruzeci de ani. Îmi amintesc cum în copilărie, mă amuzam pentru că Onu şi fratele său Bucurel erau îmbrăcaţi în general la fel: treninguri albastre cu dungi albe, groase, adidaşi cafenii şi fesuri verzi cu moţ. Erau băieţi buni, Dumnezeu să îi ierte că au murit amândoi.
-Să strângi bine capacele borcanelor, îmi strigă mama. Dacă se răsuflă nu mai e bun compotul.
Dau jos cratiţa de pe plita sobei. Borcanele sunt fierbinţi, iar capacele se fixează greu. Le învelesc cu o pătură şi le las aşa un timp până le voi duce pe o poliţa aşezată deasupra beciului. Desfac o pungă de pufuleţi. Motanul Nero şi pisica Pufoasa vin în fugă şi aşteaptă să împart pufuleţii cu ei . Amândoi mănâncă lacom.
Soarele străpunge armura verde a pământului. Îngerii de pază se târăie ca nişte şerpi căutând umbra blestemelor. Pe zidul bisericilor, culorile sfinţilor pălesc. Domnul îşi şterge palmele de rouă. Orfanii cern albastrul cerului. Livada mă strigă cu vocea firelor de iarbă. Aud şi înţeleg. Aud.
Eduard Dorneanu
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON
Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon
Aniversări:
1777 – Thomas Campbell,poet scoțian
1824: Alexandre Dumas–fiul, scriitor francez
1835: Giosuè Carducci, poet, prozator și eseist italian
1870 – Hilaire Belloc,scriitor, istoric, francez/englez
1910 – Julien Gracq,scriitor, poet, critic literar francez
1911 – Rayner Heppenstall,scriitor, poet englez
1914 – August Sang,poet, traducător estonian
1916 – Elizabeth Hardwick,critic literar american
1921: Eugen Coșeriu, lingvist român
1929 – Jack Higgins, scriitor englez
1930: Gheorghe Scripcă, scriitor român
1939 – Michael Longley, poet nord-irlandez
1946 – Peter Reading, poet englez
1949 – Robert Rankin, scriitor englez
1955 – Cat Bauer, scriitor american
1973 – Cassandra Clare, scriitor american
1975: Dan Coman, poet român
Aniversări:
1864: Ioan Bogdan, istoric și filolog român
1867: Max Dauthendey, scriitor și pictor impresionist german
1876: Mihai Codreanu, poet român
1893: Hans Fallada, scriitor german
1905: Elias Canetti, prozator, dramaturg și eseist evreu de limbă germană
1935: Monique Wittig, romancieră și eseistă franceză
1958: Varujan Vosganian, economist, scriitor și politician român de etnie armeană
Norii ascund singurătatea Domnului. Privirea mea nu poate trece dincolo de perdeaua câlţoasă care acoperă tristeţea divină. Vişinii întind braţe uscate îngerilor-oameni. Aud cum plâng frunzele pârjolite ale mărului ionatan. Mă aşez pe trunchiul de brad şi ascult. Frunzele plâng. Umbre cu aripi uriaşe vin dinspre imaş. Trupurile lor se preling deasupra caselor, uliţelor, rănilor. Cântă cocoşii. Cei şase cocoşei, pui de anul acesta, aflaţi în livadă întind capetele şi scot nişte sunete subţiri, nemelodioase. Frunzele îşi încetează plângerea. Mă ridic şi odată cu mine se ridică spre cer braţele tuturor Dornenilor care au iubit cu patimă satul lor drag, Mălini.
Vreau să vopsesc soba de tablă din livadă. Am găsit o cutie cu vopsea gri. Cutia este pe jumătate goală. Am şi diluant.
-Nu o să faci nimic cu vopseaua, spune mama.
-De ce?
-E vopsea pentru lemn. Nu va prinde pe tabla aia ruginită şi arsă.
-Ba va prinde.
-Ce arde focul, nimeni nu poate vopsi.
Poate că mama are dreptate. Încep să vopsesc burlanul sobii. Vopsesc gros tabla, mai ales în locurile în care mi se pare că este foarte ruginită.
Acum doi ani, mama venea însoţită de un ţigan dolofan cu ochi vicleni şi limbă ascuţită.
-Eduard, uite omul ăsta spune că ne vopseşte tabla casei cu numai un milion jumate’.
-Nu se poate, am răspuns eu. Anul trecut am dat şase la alţii ca ei şi rugina a reapărut după câteva luni.
Ţiganul s-a apropiat de mine cu mâna dreaptă întinsă.
-Şefu’ noi suntem o echipă de meseriaşi de la Galaţi. Am lucrat peste tot. Am vopsit acoperişuri de biserici. Ne cunoaşte toată lumea.Am vopsit şi în Mălini, casa aia mare de lângă dispensar. Întreabă dacă nu crezi.Suntem zece oameni, terminăm imediat. Nu vrem băutură că suntem pocăiţi. Nici mâncare. Ne dai bani. Un milion jumate’ bidonul.
-Cum naiba să ajungă un bidon ? Anul trecut am cumpărat din piaţă 10 litri. Dar rugina a reapărut.
-Ai cumpărat bronz. Noi avem vopsea specială de la vaporeni. Dacă nu ajunge un bidon, mai punem unul. Nu tre’ să te zgârceşti, şefule.
Pe poartă au intrat două ,,Dacii” break. Îmi amintesc că unul dintre şoferi părea român. Ceilalţi nouă oameni erau ţigani, îmbrăcaţi cu salopete şi adidaşi rupţi. Mai toţi erau tunşi zero.
La semnul ţiganului gras ( care cred că era şeful lor) s-au urcat pe acoperişul casei mele cu trei pulverizatoare. În jumătate de oră au folosit patru bidoane dar a început şi ploaia.
-Şefule, dacă plouă nu mai putem vopsi.
Cele patru bidoane ajunseseră doar pentru jumătate de acoperiş. Ploaia părea că nu se mai opreşte.
-Vopsim mâine restul acoperişului. Ce zici?, şefu’ ?
-Mâine e duminică.
-Nu are nimica.Luni trebuie să fim la Galaţi. Vrei aşa sau lăsăm acoperişu’ lu’ matali pe jumate’ vopsit?
Nu am avut de ales. I-am lăsat să doarmă într-o anexă, printre lucruri vechi şi bucăţi de lemn. Dimineaţa nu s-a putut vopsi pentru că tabla era udă. Am aşteptat vreo trei ore. În sfârşit, undeva în jurul orei 13, ţiganii s-au urcat iar pe acoperişul casei. La vreo zece minute după ce au început munca, în dreptul casei mele a ajuns un convoi funerar.
Stăteam lângă poartă, iar oamenii mă măsurau cu o ură greu de explicat.
-Ţi-am zis eu că e satanist? Nu degeaba poartă plete. Amu o adus ţâgani să îi lucreze duminica că nu mai sunt şi alte zile.
-Aşai, bre.
Două femei discutau cu voce tare la mai puţin de trei metri de mine.
Până la urmă, vopsitul acoperişului m-a costat 12 milioane, nu un milion jumate’ cum spunea ţiganul gras cu privire vicleană. Vopseaua a fost una de calitate. După doi ani niciun petec de rugină nu a reapărut.
-Nu va prinde vopseaua pe rugina sobei, îmi reaminteşte mama.
Râd şi continui să vopsesc tabla ruginită şi afumată. Lisa, căţeluşa cu limba albastră a vecinilor a venit şi s-a aşezat lângă mine. Ştiu că la primul foc făcut în sobă, griul vopselei se va schimba într-un cafeniu agresiv.
Norii ascund singurătatea Domnului. Mâinile strămoşilor mei mângâie culorile îngemănate ale cerului. Picături de sânge îmi cad pe frunte. Rănile Marelui Camarad s-au redeschis.
Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon
Vântul mângâie umerii arşi ai pământului. Miliarde de pleoape se redeschid. Aud chemări venite din partea unor umbre gălbui. Mă pierd printre pomii din livadă. Păşesc desculţ prin iarba vie a verii. Furnicile roşii mă pişcă, iar eu râd ca în copilărie. Îmi plac furnicile. Pe vremea când eram puştan nu aveam milă de ele. Găsisem în pod un cuţit vechi ruginit, cu lama curbată. Cu el tăiam furnicile din livadă şi le aşezam pe cărare. Ţin minte că într-o zi am observat cum furnicile moarte erau transportate de celelalte furnici din muşuroi, înapoi acasă la ele. M-am simţit vinovat.Nu am mai repetat atacurile asupra micilor vietăţi.
Mă opresc în faţa unuia dintre vişini. Chiar dacă a plouat de două ori cu gheaţă, luna aceasta, vişinii au roade. Vişinile sunt crăpate, stâlcite, unele chiar negre. Nu are sens să mă aventurez într-o escaladă prin vişin. Înşfac cel mai lung arac şi lovesc crengile vişinului. Roadele pomului mutilat de gheaţă cad pe nailoanele aşternute pe iarbă. Pisica Pufoasa aleargă cu un păsăroi în gură şi se opreşte în apropierea stratului de usturoi.
-Hai că ne apucă noaptea, mă îndeamnă mama. Nu scărpina copacul. Dă mai cu putere.
Lovesc încruntat crengile. Vişinul tresare în reflexe verzi-amărui. Apare şi motanul Nero care se duce ţintă la Pufoasa. Vrea şi el o parte din prada micii pisicuţe. Cei doi nu se ceartă. Mica pisică îl lasă pe Nero să ia parte la festin.
-Mai dai?
Mama e nerăbdătoare. La cei optzeci de ani ai ei ar urca în vişin fără probleme. Mama este foarte puternică. Gena neamului românesc pur. Vişinile sunt tare urâte. Nu le vom putea folosi pentru gemuri sau dulceaţă. Nici pentru vişinată. Mama hotărăşte să le depozităm într-un butoi gri din plastic şi după fermentare să facem din ele ţuică.
-Da’ câtă ţuică o să iasă din astea? întreb eu contrariat.
-Cât o ieşi, răspunde mama. Nu te poţi certa cu Dumnezeu. Anu’ ăsta nu avem parte de rod. O să vină alţi ani, mai buni.
Plec la fântână să aduc apă. Nu am avut niciodată apă curentă sau canalizare. Viaţa mea este aspră. Fiecare zi reprezintă o luptă pe care trebuie să o câştig în faţa naturii adeseori dezlănţuite, a timpurilor sau a speranţelor deşarte. Mălini este un loc unde visele se îndeplinesc greu.
Pe drum trece abătut Borş, unul dintre beţivii satului. Nu îi ştiu numele mic. Lumea îl strigă după numele de familie, dar în general îl ocoleşte. La prima oră a dimineţii, Borş este în picioare. Merge de la o crâşmă la alta. Priveşte în ochi pe clienţi şi uneori îndrăzneşte să ceară un leu pentru a putea cumpăra o sută de grame de vodcă. Opreşte un SUV cu numere de Portugalia. Două femei fardate violent îl filmează amuzate cu telefoanele.
-Ia zi, mai poţi bea? întreabă una dintre ele.
Borş pleacă trist. Femeia care i s-a adresat scoate zece lei şi strigă:
-Bă beţivule! Uite bani, na. Ia să bei, diavole.
Bărbatul se întoarce şi ia banii.
-Mulţumesc, spune Borş.
-Ha,ha,ha,ha, râde femeia rotindu-şi braţele.
Umplu găleata cu apă proaspătă. Nu există apă mai bună ca apa din fântâna mea. Mă opresc în faţa bucătăriei de vară. Yasmine, vecina mea se joacă în faţa uşii cu motanul Nero.
– Miroase a borş, spune Yasmine, mamei mele. Aţi făcut borş cu cărniţă?
-Da, răspunde mama. Stai cu noi ca să papi.
-Stau, spune Yasmine. Voi nu faceţi mâncarea cu borş magic. Nici bunica Nidia nu face. Şi ea are un motan. Da’ e mai mare ca Nero.
– Cum îl cheamă pe motan?, întreb eu.
-Nu ştiu, răspunde Yasmine cu gura plină. Nu are nume.Bunica Nidia nu pune nume la motani.
Mâncăm în linişte. Mămăliga fierbinte îmi arde cerul gurii. Yasmine îmi zâmbeşte. Zâmbesc şi eu. Termin primul de mâncat şi mă duc să privesc cactusul din cerdac. Peste noapte a făcut o floare mare, albă. Nu ştiu de ce, dar simt că este sărbătoare.
Vântul răscoleşte frunzele găurite ale pomilor. Umbrele galbene s-au îngropat în cuvinte. Vine seara. Luna taie în două aşteptarea. Ca un pumnal însângerat ascuns între sânii unei iubite necredincioase.
